Retailerul român de îmbrăcăminte pentru femei Tina R a intrat în insolvenţă, iar până la finele anului ar putea fi depus planul de reorganizare, care va cuprinde, printre altele, achitarea datoriilor, închiderea magazinelor neprofitabile, dar şi atragerea în acţionariat a unor investitori.
Administrator judiciar al Tina R a fost desemnat Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), care lucrează împreună cu firma la planul de reorganizare. Planul ar putea fi depus până la finalul anului, în funcţie de definitivarea tabelului de creanţe şi rezolvarea posibilelor contestaţii. Termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă a fost stabilit de instanţă pentru data de 7 noiembrie.
Procedura de insolvenţă a fost deschisă la cererea Tina R Distribuţie în data pe 23 septembrie, societatea manifestându-şi intenţia de a propune un plan de reorganizare prin care activitatea sa să fie redresată, potrivit unui comunicat al CITR.
"Principalele măsuri care vor fi prevăzute în planul de reorganizare vor privi redresarea activităţii şi optimizarea costurilor prin închiderea magazinelor neprofitabile şi deschiderea altora noi, renegocierea contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale etc. Totodată, principala sursă de venit pentru achitarea datoriilor va fi rezultată din continuarea activităţii societăţii. Însă, raportat la pasivul înscris la masa credală, pentru obţinerea veniturilor necesare achitării datoriilor societăţii vor putea fi identificate şi alte surse", a declarat, în comunicat, Vasile Godîncă-Herlea, senior partner Casa de Insolvenţă Transilvania.
Retailerul deţine nouă magazine proprii deschise în centre comerciale din România. În ceea ce priveşte posibilitatea deschiderii de noi magazine, aceasta se va face fie direct de către societatea Tina R, fie prin parteneriate cu alte societăţi.
Potrivit reprezentanţilor CITR, nu este exclusă intrar