Ştirea zilei ne obligă la acest titlu! Gaddafi a căzut în mîinile forţelor care asediau ultimul bastion al rezis-tenţei sale, oraşul Sirta. A căzut, fără să aibă (ne)şansa de a supravieţui, prăbuşirii propriului mit. Dacă te gîn-deşti la ceea ce i s-a întîmplat lui Saddam, după ce a devenit "un simplu cetăţean" supus legii, din perspectiva lui Gaddafi poate că este mai bine aşa! Din perspectiva învingătorilor, sigur nu este mai bine, pentru că au ratat momentul culminant al evenimentelor, cel justiţiar, al separării definitive, simbolice şi factuale, de trecutul împotriva căruia s-au răsculat.

Ieşirea definitivă din scenă a lui Gaddafi a prăbuşit nu unul, ci mai multe mituri. Unul dintre ele este de o relevanţă care depăşeşte graniţele geografice, politice şi culturale ale Libiei. Este vorba despre mitul "războiului întregului popor". Soluţia aceasta, specifică epocii politicii bipolare, s-a bucurat de o aură aproape mitologică. A fost considerată nu mai puţin de jumătate de secol, singurul şi sigurul răspuns cîştigător la problema "conflictelor asimetrice", specifice acelei perioade. Nu puţine ţări, printre care şi România, au adoptat-o ca doctrină politico-militară oficială şi au cheltuit o groază de resurse pentru a constitui infrastructura de care s-a crezut că ar fi nevoie pentru ca soluţia să funcţioneze în condiţiile unui conflict real. Atît experienţa căderii regimurilor din Europa de răsărit, la începutul anilor "90, cît şi cea a revoltelor "Primăverii magrebiene" au pecetluit eşecul acestei abordări. Încercarea prelungită şi eşuată a lui Gaddafi de a rezista este ultimul din seria episoadelor acestui ciclu, iar concluzia nu mai poate fi pusă de nimeni la îndoială. În condiţii de criză majoră, oamenii, indiferent cît de mult au fost îndoctrinaţi politic şi indiferent de constrîngeri, nu se transformă în nişte soldăţei de plumb a căror unică dorinţă est