Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul britanic va vota luni asupra posibilităţii unui referendum privind apartenenţa la UE

Publicat in Romania Libera, joi 20 octombrie 2011 ·

Premierul britanic David Cameron a anunţat pentru luni un vot în Parlament asupra organizării sau nu a unui referendum cu privire la menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană (UE), o consultare populară cu care nu este de acord şi asupra căreia partidul său are opinii divergente, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Votul asupra organizării referendumului era prevăzut iniţial joi, dar David Cameron urma să participe la un summit al Commonwealth-ului, în Australia.

Premierul a modificat calendarul, pentru a putea fi prezent în Parlament, unde unii conservatori eurosceptici au ameninţat că vor vota în favoarea unei asemenea iniţiative, al cărei rezultat va fi, totuşi, consultativ.

Proiectul de referendum oferă trei opţiuni: menţinerea Marii Britanii în UE, ieşirea din UE sau negocierea unor legături mai destinse, bazate pe "comerţ şi cooperare".

Mark Pritchard, conducătorul unui influent grup de deputaţi conservatori eurosceptici - Conservative 1922 Committee, a declarat joi că va încălca orice consemn de vot constrângător cu privire la acest subiect, cu riscul de a se vedea exclus din partid.

"Este vorba, înainte de orice, despre ţara noastră. Partidul vinde după ea, iar cariera politică este ultima" prioritate, a declarat deputatul pentru BBC.

"Este o problemă de libertate, de democraţie şi de legitimitate a proiectului european", a adăugat el. Alţi deputaţi au declarat că vor face la fel.

Hotărârea de a organiza o dezbatere şi un vot asupra oportunităţii unui referendum a fost adoptată marţi de către o Comisie interparlamentară, după ce Guvernul a primit o petiţie semnată de 100.000 de persoane care susţin o consultare la nivel naţional asupra acestei probleme extrem de controversate.

Iniţiativa, promovată de eurosceptici, impulsionaţi de criza euro, are puţine şanse de reuşită, în contextul "artimeticii" parlamentar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°