Anul acesta, în luna octombrie, la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor, va fi adusă la Bucureşti, pentru prima dată, racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Andrei din Patras, Grecia. ?n dimineaţa zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi adus de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de ?naltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras.
Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei se vor afla pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de credincioşi până în ziua de vineri, 28 octombrie 2011, orele 12:00.
În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei va fi dus în procesiune la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011. În seara zilei de 29 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei va fi dus în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2011. Moaştele sfântului Apostol Andrei se vor întoarce în Grecia la 1 noiembrie.
Nu este prima dată când Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei se află în România. În anul 1996, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost adusă la Iaşi, de la Catedrala mitropolitană din Patras (Grecia), racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. A fost o premieră în istoria pelerinajului din România: un milion şI jumătate de credincioşi au venit să cinstească, la Iaşi, pe Sfântul Apostol Andrei şi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Acest moment a fost marcat, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calendarul bisericesc prin sărb