Delegaţia Legiei Varşovia s-a declarat extrem de optimistă înaintea duelului cu Rapid. Chiar dacă alb-vişiniii nu sunt o echipă oarecare în viziunea lor, polonezii consideră că au şanse mari să câştige în această seară pe Naţional Arena.
Jucătorii Legiei Varşovia au ajuns ieri, în jurul prânzului, în România fără să declare nimic la aeroport. La conferinţa de presă organizată la Naţional Arena, antrenorul polonezilor, Maciej Skorza (foto), a mărturisit că nu îl sperie vreun jucător anume de la Rapid, dar echipa are o forţă aparte. "Nu mi-e frică de nimeni. Eu respect întreaga echipă pentru că este foarte organizată. Mi-a dat câteva detalii şi Kuciak. Cert e că «dubla» cu Rapid va fi decisivă pentru una dintre echipe".
Nu la fel de diplomat a fost mijlocaşul Ariel Borysiuk, care a prezentat atuul Legiei: "Jucăm foarte bine în deplasare şi sunt optimist. Putem obţine victoria dacă vom juca la fel ca până acum". Faptul că nicio echipă românească nu a plecat victorioasă de pe Naţional Arena nu i-a impresionat pe polonezi, pentru că "statistica nu contează". Ca fapt divers, jucătorii polonezilor au admirat Naţional Arena în timpul antrenamentului de aseară.
"În general fac puţine schimbări atunci când echipa începe să câştige, acum nu pot să vă spun cum voi aborda meciul. Oricum, îmi doresc să câştigăm"
Matiej Skorza, antrenor Legia Varşovia
"Îmi doresc să vină cât mai mulţi fani, dar am înţeles că s-au vândut mai puţine bilete ca la meciul cu PSV", Dan Alexa, mijlocaş Rapid
Delegaţia Legiei Varşovia s-a declarat extrem de optimistă înaintea duelului cu Rapid. Chiar dacă alb-vişiniii nu sunt o echipă oarecare în viziunea lor, polonezii consideră că au şanse mari să câştige în această seară pe Naţional Arena.
Jucătorii Legiei Varşovia au ajuns ieri, în jurul prânzului, în România fără să declare nimic la