Fotografia surprinde un moment drag mie, cu ocazia primei excursii in Delta Dunarii, Patrimoniul mondial UNESCO, in luna lui gustar. Cum nu mai fusesem pana atunci pe meleagurile dintre ape si auzisem atat de multe povestindu-se, mi-am pregatit bagajul si m-am prezentat la imbarcare la Tulcea. Destinatia aleasa a fost Sfantu Gheorghe, locul magic unde Dunarea si marea se contopesc departe de lumea dezlantuita.
Drumul cu vaporasul a durat pret de cateva ore, timp in care pasagerii s-au bucurat de soare din plin si peisaje cu barci si salcii. Am auzit pe vaporas si ceva graiuri straine de plaiul mioritic, din cele tinuturi slave, nemtesti si talienesti, semn ca satucul cu nume de Sfant biruitor de balaur este cunoscut si dincolo de fruntarii. Apa minerala a fost un aliat pretios, indulcind din cele aproape 40 de grade excesiv de manghietoare ale lui gustar. Primirea la Sfantu Gheorghe nu se face cu paine si sare, ci cu "taxi" tras de magarusi, preluand turistii de pe vaporas si transpunandu-i in povestea locului. Eu am salutat politicos magarusii si am luat-o pe drumul nisipos cu rucsacul pe umar, spre casuta unde urma sa ma cazez.
Sfantu Gheorghe e frumos nevoie mare. Casute mici acoperite cu stuf (dar si cu tabla), o biserica, niscai bloc de pe vremea epocii de aur (banuiesc) si un complex modern, cu aer colonial. Las rucsacul in camera si ma grabesc cale de vreo 20 minute, printre dune mici, spre Marea cea Mare, vorba lu’ Mircea Voievod. Exista si un tractor care duce turistii din sat la plaja (cumva de genul minicarului de la Neptun), insa l-am salutat din mers si am continuat la pas saltaret. Am ajuns la plaja. Incredibil. Absolut senzational. Fara tonete, fara gunoaie, fara muzica cu decibeli in plus si fara alge mirositoare. In schimb un apus de poveste, care se lasa dinspre Dunarea cea batrana spre Marea cea Mare. Inconjurata pe doua laturi de
