Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Performanţă cu buget zero

Publicat in Adevarul, joi 20 octombrie 2011 ·

Atleţii de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Baia Mare nu au condiţii pentru antrenamente. Majoritatea pregătirilor le fac pe zgura de lângă Sala Polivalentă „Lascăr Pană", deşi majoritatea competiţiilor au loc pe o suprafaţă cauciucată specială, numită „tartan", care nu există la Baia Mare.

Din cauza condiţiilor improprii, mulţi dintre alergătorii băimăreni s-au accidentat în timpul antrenamentelor. În Sala Polivalentă, la pista de doar 45 de metri, atleţii au acces doar în timpul iernii.

Chiar şi în aceste condiţii, la secţia de atletism s-au format sportivi de performanţă. Cosmin Sabo are 14 ani şi face atletism de mai puţin de un an şi jumătate, dar a participat deja la trei campionate naţionale, două internaţionale şi la Jocurile Mondiale pentru Juniori de la Ankara, din Turcia, anul acesta. „Cam de două, trei ori pe an trebuie să-mi achiziţionez echipament pentru că de la CSM am primit doar un trening. Investiţia este de 500 de lei, 300 costă numai pantofii speciali pentru atletism şi alţi 200 de lei tricourile şi pantalonii", spune atletul. Deţine titlul naţional la 200 de metri plat pe care l-a câştigat vara aceasta la Campionatul Naţional de Juniori III de la Bucureşti. De la acest concurs, Cosmin are amintiri nu tocmai plăcute. În timpul probei de 100 de metri plat, probă pentru care s-a pregătit intens, i s-au rupt pantofii de alergare. „Erau singurii pantofi pe care i-am primit de la club în urmă cu un an şi erau deja uzaţi. În timpul probei, mi s-a rupt un cui de la pantoful drept şi m-am împiedicat. Noroc că nu m-am accidentat", spune campionul. A continuat cursa şi a ieşit pe locul IV. „Am cumpărat împreună cu antrenoarea alte cuie şi le-am înlocuit, iar la proba de 200 de metri plat am ieşit primul", continuă Cosmin. Ca recompensă pentru eforturile depuse a primit de la Federaţia Română de Atletism 20 de dolari.

Nume grele din at

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°