Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România are peste 16.000 de milionari în dolari

Publicat in Curierul, joi 20 octombrie 2011 ·

Ţara noastră se află pe locul 47 în lume după numărul persoanelor bogate

Cinci români au averi de peste 500 de milioane de dolari, dintre care 2 sunt miliardari

România se află pe locul 47 în lume după numărul persoanelor bogate, în ţara noastră existând 16.528 de locuitori cu averi de peste 1 milion de dolari, dintre care doi miliardari, potrivit unui raport al Credit Suisse, citat de Mediafax.

Averea medie a unui român este de 13.987 dolari, România fiind pe locul 59 din 160 de state. Astfel, ţara noastră are 14.578 de locuitori cu averi cuprinse între 1-5 milioane de dolari, 1.173 de persoane cu averi de 5-10 milioane de dolari, 685 între 10-50 milioane de dolari, 55 între 50-100 milioane de dolari, 32 între 100-500 milioane de dolari. Cinci români au averi de peste 500 de milioane de dolari, dintre care 2 sunt miliardari, potrivit băncii elveţiene.

Averea medie a unui român este estimată la 13.987 dolari, în timp ce averea medie a unui adult din România ar fi de 17.599 dolari, rezultată din active financiare în valoare de 7.859 dolari, 13.033 dolari proprietăţi nefinanciare (case, terenuri, firme mici etc.) şi o datorie medie per adult de 3.293 dolari, în anul 2011.

24,5% din populaţia adultă are o avere medie de sub 1.000 dolari

Totodată, 24,5% din populaţia adultă a României are o avere medie de sub 1.000 de dolari, 44% se încadrează între 1.000 şi 10.000 de dolari, 29,4% au între 10.000 şi 100.000 de dolari, iar 2,1% dintre locuitori au o avere medie de peste 100.000 de dolari.

Populaţia adultă a României reprezintă 0,37% din numărul total de adulţi la nivel global, în timp ce averea românilor reprezintă 0,13% din totalul la nivel mondial.

Faţă de anul trecut, averea medie a unui român a crescut cu circa 12%, de la 12.410 dolari la 13.987 dolari. Averea medie din România a atins vârful în 2007, câ

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 19 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 57 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 34 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°