Pus în dificultate până în octombrie 2012
Născut în penultima zi a zodiei, pe 22 iulie 1946, perioada imediat următoare va fi una destul de agitată pentru politicianul Petre Roman. „Este născut la sfârşitul zodiei, aşa că dacă până acum nu s-a confruntat cu o situaţie dificilă ea ar putea apărea oricând, până în octombrie anul viitor. Din fericire, starea lui psihică este mulţumitoare, ceea ce îl ajută să facă faţă cu bine problemelor cu care se confruntă. Iar problemele pot fi legate de casă sau relaţia cu familia. Oricum, totul îi va ieşi mai greu şi mai încet, aşa că va trăi un serios sentiment de nerealizare, de însingurare. Este foarte posibil ca aceste nemulţumiri să nu ajungă la urechile opiniei publice, dar în mod cert îl vor marca", spune Cristina Vanea, specialistul care a realizat harta astrală a politicianului.
2015 - 2016, perioada nevoii de schimbare
Din fericire, cel puţin deocamdată, racul Petre Roman, ar putea bifa unele realizări în plan social. Iar pe termen lung lucrurile par să se aranjeze favorabil pentru el. „În ceea ce priveşte viitorul mai îndepărtat, sunt şanse mari ca el să rămână implicat în relaţia actuală şi, oricum, relaţia cu băiatul va fi, întotdeauna, una foarte puternică. Nevoia de a face schimbări în viaţa sa va fi destul de accentuată în perioada 2015 - 2016, dar nevoia nativă de siguranţă, stabilitate şi tendinţa de a fi conservator, cu siguranţă vor învinge", adaugă astrologul Cristina Vanea. Pus în dificultate până în octombrie 2012
Născut în penultima zi a zodiei, pe 22 iulie 1946, perioada imediat următoare va fi una destul de agitată pentru politicianul Petre Roman. „Este născut la sfârşitul zodiei, aşa că dacă până acum nu s-a confruntat cu o situaţie dificilă ea ar putea apărea oricând, până în octombrie anul viitor. Din fericire, starea lui psihică este mulţumitoare, ceea ce îl ajută să facă faţă