Harold Camping anunta din nou sfârsitul lumii. Predicatorul american care a anuntat, în mod gresit, sfârsitul lumii pe 21 mai, spune ca apocalipsa va veni, dupa noile sale estimari, pe 21 octombrie 2012 (21.10.11) si i-a îndemnat pe oameni sa se pregateasca.
Anuntul a fost facut la radioul sau din statul California. Chiar daca precedenta sa profetie privind Ziua Judecatii s-a dovedit falsa, Camping este convins ca de data aceasta are dreptate. “Suntem convinşi că întreaga omenire, cu excepţia celor care sunt deja salvaţi (aleşii), se va afla în faţa Judecăţii lui Dumnezeu şi va fi anihilată, odată cu distrugerea fizică a pământului, care va avea loc pe 21 octombrie 2011”, scrie predicatorul pe blogul fundaţiei Family Radio. “În această zi, doar adevăraţii credincioşi (aleşii) vor fi cu adevărat fericiţi, dar să nu uităm că doar Dumnezeu ştie cine sunt aceştia. El i-a salvat pe 21 mai”, mai scrie acesta pe blogul său.
Nu la fel de siguri sunt insa si adeptii lui, care au renuntat sa-l mai urmeze orbeste, asa cum au facut in luna mai. Atunci, numerosi oameni au investit sume impresionante in campanii de informare a populatiei, deoarece erau convinsi ca apocalipsa va veni atunci cand a prezis Harold Camping.
Predicatorul american de 90 de ani vine cu o nouă ipoteză privind ziua Judecăţii. Deşi prima dată a eşuat lamentabil, anunţând cu surle şi trâmbiţe că pe 21 mai, ora 06.00 fix, vom muri cu toţii, Camping susţine de această că ziua de vineri, 21 octombrie 2011 ne va fi fatală tuturor. Evanghelistul care predă religia la radio, şi preşedinte al fundaţiei creştine Family Stations, este mai sigur ca oricând de teoria sa.
Referitor la ultima sa predicţie eşuată, acesta a declarat că în 21 mai Dumnezeu a decis pe cine va salva în Ziua Judecăţii adevărate, care ar urma să vină pe 21 octombrie.
Harold Camping anunta din nou sfârsitul lumi