Stăpâni de necontestat pe destinul propriilor popoare au sfârşit lamentabil, fie asasinaţi, fie executaţi în urma unor procese sumare. Cei mai norocoşi au ajuns în puşcărie. Au condus ţări şi uneori chiar continente, au „creat imperii“ ce trebuiau să dăinuie în concepţia lor „o mie de ani“. Mulţi dintre ei au sfârşit violent.
De la Mussolini şi Hitler, la Nicolae Ceauşescu, Saddam Hussein, Slobodan Miloşevici sau acum Muammar Gaddafi, nici unul dintre aceşti dictatori nu şi-a imaginat vreodată că va sfârşi hăituit şi îşi va pierde viaţa în faţa plutoanelor de execuţie sau deţinut în închisori internaţionale.
Mai toţi au ajuns la putere pe fondul unei crize: economică, socială sau politică. Absolut toţi au avut momentele lor de glorie, fiind adulaţi de întreaga naţiune pe care o conduceau sau fiind văzuţi ca lideri providenţiali capabili să asigure un climat de prosperitate şi stabilitate pentru întreaga lume.
Toţi au beneficiat de o „perioadă de aur" în politica mondială. În 1938, prestigioasa revistă americană „LIFE" îl declara pe Adolf Hitler omul anului, pentru ca numai peste trei ani, SUA să se confrunte cu Germania nazistă în cea mai mare conflagraţie mondială.
Invitaţi în marile cancelarii
Nicolae Ceauşescu era primit la Casa Albă şi se plimba în trăsură la Londra, alături de regina Elisabeta. Saddam Hussein era omul Americii, care ţinea piept Iranului islamic.
După destrămarea Iugoslaviei au fost timpuri când Slobodan Miloşevici era numit drept un adevărat iubitor de pace sau, nu de mult, Muammar Gaddafi ţinea discursuri bombastice la sediul ONU. Dictatori odioşi din America Latină au fost susţinuţi direct de Statele Unite în timpul Războiului Rece, de teamă ca ţările lor să nu intre sub influenţă sovietică. Osama bin Laden a fost folosit iniţial de SUA împotriva ocupanţilor sovietici din Afganistan. Regimurile dictatoriale
