Pentru a face o călătorie trebuie să ai timp, bani şi un motiv sau măcar o dorinţă. Indiferent de epocă, cu banii e simplu: sînt sau nu sînt. Referitor la timp, lucrurile se complică, reprezentările şi evaluările sînt într-o continuă schimbare, ideea de timp liber, de timp disponibil pentru sine, de loisir nu e atît de veche pe cît am crede. În privinţa motivelor de a pleca într-o călătorie, evantaiul posibilităţilor se deschide din ce în ce mai larg, din ce în ce mai surprinzător.

Coordonata fundamentală a modernităţii este capacitatea de a obţine productivitatea maximă, prin efortul de a sincroniza efortul unui număr cît mai mare de oameni. Odată cu mijlocul secolului al XIX-lea, timpul transformat în program începe să asigure noua şi incomparabila eficacitate de tip industrial. Ritmarea efortului la nivel de masă presupune alternarea timpului destinat muncii cu perioade de repaos, destinate refacerii. Această pauză colectivă, numită timp liber, are un caracter ambiguu: pe de-o parte, este un răgaz aşteptat, dorit, visat iar, pe de altă parte, este temut, este un timp ameninţat de vid, de plictis, un timp ce trebuie omorît.

De vreme ce trebuie omorît, timpul liber pare să fie o ameninţare, aşadar devine o problemă socială. Într-o epocă în care starea de sănătate a forţei de muncă devine un factor important în asigurarea productivităţii, acest timp sustras controlului colectiv, acest gol în care îşi pot afla culcuş tot felul de vicii trebuie să fie umplut cu activităţi recreative, care să-i refacă pe cetăţeni în vederea reluării efortului. Alain Corbin, în lucrarea L’avènement des loisirs, detaliază felul în care, odată cu revoluţia industrială, se dezvoltă şi industria divertismentului.

Turismul de masă şi voiajul iniţiatic

Între distracţiile agreate, cu potenţial educativ, călătoriile organizate dobîndesc un rol de frunte. Turismul de m