Am cunoscut destui pînă acum. Bancheri, politicieni, taximetrişti, jurnalişti, dansatoare de bar, ingineri, întreprinzători, miliardari (în dolari), gestionari de magazin sătesc, funcţionari de Bruxelles. Le mulţumesc Teodorei şi lui Mihai Stescu pentru că mi-au oferit ocazia să cunosc şi alţii. Ei doi sînt părinţii lui David. David s-a născut acum cinci ani şi, relativ din întîmplare, a fost văzut de un medic psiholog, pe cînd avea doi ani şi jumătate. Diagnosticul a picat dur, sec, aiuritor, aducător de disperare: sindrom autist înalt funcţional. O perioadă, părinţii nu au vrut să creadă. Apoi, David a intrat în terapie, cu toate costurile aferente: nişte zeci de milioane pe lună (în bani) şi mult, mult consum sufletesc (în sentimente, griji, planuri).
Teodora şi Mihai au intrat şi ei în terapie. O terapie specială pentru ei, pentru părinţi. Astfel au rezistat. Astfel au putut să se informeze, să decidă căi de urmat, terapii de ales, clinici, logopezi. Victoria cea mai mare: au reuşit să rămînă împreună. O mare parte a cuplurilor care au copii cu sindrom autist se destramă. În general, bărbaţii dau bir cu fugiţii. Rămîn mamele care, neîngrijite, fără viaţă personală, dedicate în întregime terapiei şi goanei după banii necesari, încearcă să trăiască. Familia Stescu a evitat capcana asta. Ba, din ce i-am văzut, fac o echipă a naibii de unită.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat Există un gen de filme tipic americane, cu zeci, dacă nu sute de creaţii similare: X are o problemă (radiaţiile electromagnetice, homosexualitatea, vreo boală rară). X încearcă să lupte, dar societatea este mai degrabă indiferentă, dacă nu chiar ostilă. Atunci, X găseşte şi alţi oameni cu problema lui şi îi adună la un loc, se asociază, schimbă informaţii, luptă pentru a aduce problema în atenţia lumii, pentru a rezolva ce
