Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carla şi Nicolas Sarkozy, părinţi în umbra reflectoarelor

Publicat in rfi, joi 20 octombrie 2011 ·

Palatul Elysée are un nou locatar: prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, a dat naştere miercuri seară unei fetiţe. O premieră în istoria Franţei, Nicolas Sarkozy fiind astfel primul preşedinte care devine tată în timpul mandatului său. Actualul şef al statului era deja primul preşedinte care divorţase în timpul mandatului şi primul care s-a însurat la Palatul Elysée. O serie de evenimente care vor rămâne în analele Republicii Franceze chiar dacă, pentru acest ultim eveniment, naşterea fiicei lor, Nicolas şi Carla au preferat să nu comunice nimic oficial legat de sarcină. Preşedinţia lui Sarkozy a început acum patru ani sub lumina reflectoarelor, noul şef de stat nu avea nimic de ascuns, viaţa privată era şi cea publică.

Ce este diferit acum, ne spune Vasile Damian:

Potrivit ziarului conservator Le Figaro, principalul sprijin al preşedintelui în presa naţională franceză, Nicolas Sarkozy a închis dosarul mediatic intitulat "viaţă privată" pe care-l deschisese acum un deceniu. "Am suferit prea mult, Carla si cu mine, din cauza zvonurilor. Vom evita deci fotografiile", mai spunea preşedintele. Sarcina primei doamne nu a fost aşadar deloc subiect de comunicare oficială – săptămâni la rând, sarcina a fost doar un zvon persistent, dezminţit chiar de Palatul Elysée. E a treia oară de la mariajul prezidenţial din 2008 că se anunţă venirea unui copil în noul cuplu.

Ştirea că ar urma să vină un copil pe lume a fost anunţată în martie de tatăl lui Nicolas Sarkozy în presa germană, apoi a fost confirmată de fosta primă doamnă a Franţei, Bernadette Chirac. În sfârşit, naşterea de miercuri seara a fost anunţată deja de vreo două săptămâni încoace de presa anglosaxonă şi pe internet, ba chiar i se dăduse şi un nume copilului - care nu era fată, precum cel adevărat, ci un băiat pe nume Vadim.

Chiar şi reviste de mare tiraj precum Paris Match şi V

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 15 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum 55 minute
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°