UPDATEAnastase spune că ambele legi pentru care Băsescu a cerut urgentarea adoptării sunt blocate la Senat
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, joi, referitor la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind urgentarea adoptării legilor privind asistenţa socială şi modificarea statutului magistraţilor, că ambele legi sunt blocate la Senat.
"Amândouă sunt blocate la Senat. Prima, cea privind asistenţa socială este la Senat şi Camera Deputaţilor este camera decizională. Important este ca legea să ajungă la Cameră, iar atunci când va ajunge va intra în procedură de urgenţă şi va fi adoptată în maximum două săptămâni", a precizat, pentru MEDIAFAX, Roberta Anastase.
Ea a spus că proiectul privind statutul magistraţilor a trecut deja de Camera Deputaţilor şi este blocat în Senat.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, cerând să se acorde o atenţie deosebită în adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil, a proiectului de modificare a Legii statutului magistraţilor şi a proiectului legii asistenţei sociale.
Traian Băsescu menţionează că lansează acest apel în calitatea sa de preşedinte al României şi de garant al aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării României la Uniunea Europeană, alături de Parlament şi în conformitate cu art. 148 alin. (4) din Constituţia României.
Şeful statului precizează că adoptarea primului proiect de lege, pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, se înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei.
"După cum deja cunoaşteţi, ţara noastră se află încă sub M