O fiţuică primită în poştă îi invită pe bucureşteni să nu deschidă uşa recenzorului. Cei ce-au scris-o cred că recensământul se face la îndemnul unor forţe externe, ce vor să se folosească de populaţia României. Sursa: CODRIN PRISECARU
În prima zi de recensământ, bucureştenii din câteva cartiere ale Capitalei au primit, prin poştă, un îndemn la boicot. „Să nu lăsăm statul să obţină informaţii pe care le va folosi apoi împotriva noastră”, se arată în manifest.
Au dat-o anonimă
Hârtia, nesemnată, îi învaţă pe bucureşteni cum să boicoteze recensământul şi de ce să o facă. Sfatul principal e să nu deschidă uşa recenzorului, dar, dacă o fac, să se scuze şi să închidă. „Nu mă simt bine, am mâncat ceva stricat de la Mac (Mc Donalds-n.red.), şi toată ziua am stat pe WC, îmi pare rău, dar chiar acum simt nevoia să mă duc din nou la toaletă, mă scuzaţi”, este unul dintre sfaturi.
Puterile externe ce vor să se folosească de populaţia României
Deşi neasumat, protestul aparţine unor adepţi ai teoriilor conspirative. „Acest recensământ nu este făcut doar de dragul recensământului, ci la cererea unor puteri externe, pentru a înţelege cum să folosească populaţia României în contextul schimbărilor ce vor urma la nivel internaţional”, se mai arată în fiţuică.
Conţinutul hârtiei care îndeamnă la boicot:
CITIŢI ŞI: Campanie anti-recensământ: PSD sfătuieşte populaţia să nu dezvăluie CNP-ul recenzorilorRECENSĂMÂNT 2011: Luptă ascuţită între credincioşi şi ateiZece întrebări şi răspunsuri cheie despre Recensământ 2011Recensământul aduce sămânţă de scandal: V-aţi hotărât cine este capul familiei?