Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratat de pace la Dinamo între acţionari şi suporteri

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 20 octombrie 2011 · ·

Fanii sînt de acord să se întîlnească astăzi cu acţionarii pentru a regla conturile şi a negocia un armistiţiu în folosul echipei

Porţile stadionului din Ştefan cel Mare se vor redeschide duminică seară pentru meciul Dinamo - FC Braşov, după două etape în care arena a fost suspendată în urma incidentelor de la partida cu Rapid (0-0). În ultima vreme, au existat conflicte multiple între membrii galeriei şi acţionari, primii cerînd şefilor, vehement, să părăsească gruparea. Dar această stare de fapt s-ar putea modifica total, întrucît ultraşii au fost de acord să aibă o întrevedere cu şefii ca să lămurească situaţia, existînd posibilitatea încheierii unui armistiţiu.

"Doar în sprijinul jucătorilor, pe care-i susţinem, pentru că au arătat că pot juca fotbal şi pot duce echipa pe primul loc", au precizat fanii, care trebuia aseară să discute, telefonic, cu conducătorii dinamovişti privind locaţia întîlnirii decisive. Oficialii din Ştefan cel Mare sperau să facă pace, măcar pentru moment, cu galeria, pentru ca jucătorii să nu se mai simtă părăsiţi pe propriul stadion.

3.500 de spectatori au venit, în medie, la meciurile de acasă ale "cîinilor" din acest campionat

"Dinamo a arătat că poate fi o echipă de nota 10, dar sîntem neîmpliniţi fără nişte suporteri pe care să-i simţim meci de meci lîngă noi"

Marius Alexe, mijlocaş Dinamo

Se pregăteşte iar de Champions League

Cristi Borcea i-a anunţat pe dinamovişti că ar putea asista din tribune la meciul de duminică, de acasă, cu FC Braşov. De la Miami, acţionarul "cîinilor" a făcut haz de necaz: "Mă aştept ca echipa să fie pe primul loc, pentru că atunci cînd am plecat din ţară, am lăsat-o acolo, cu maximum de puncte. Mda, sîntem pe poziţia întîi tocmai în anul cînd campioana nu mai merge direct în grupele Champions League. Oricum, bine că băieţii

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 26 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 13 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 32 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°