Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stare de urgenţă la Roma, din cauza inundaţiilor provocate de o furtună violentă

Publicat in Antena 3, joi 20 octombrie 2011 ·

Este stare de urgenţă la Roma. Capitala Italiei se află sub ape din cauza unei furtuni violente. Inundaţiile provocate de o ploaie torenţială au paralizat oraşul şi au ucis un om. Metroul, autobuzele şi tramvaiele sunt blocate, iar puţinile maşini care mai circulă, de fapt înoată.

Roma este o lagunã. Privit de sus, oraşul pare o întindere nemişcată de apă sub care mai pâlpâie luminile de avarie ale autoturismelor abandonate. Subteranul capitalei italiene este cel mai animat.

Oamenii încearcã din rãsputeri sã îşi croiascã drum printre bãlţile şi şuvoaiele de apã din staţiile de metrou. Odatã ajunşi pe peron, aflã însã cã trenurile nu mai circulã. Apa a pus stãpânire pe tot.

Mijloacele de transport de la suprafaţã nu au avut nici o şansã în faţa viiturii. Pentru unii italieni, asta a însemnat ore în trafic, blocaţi în tramvaie şi autobuze. Tot ce au putut face a fost sã filmeze cu telefoanele mobile şi sã aştepte echipele de intervenţie.

Situaţia este la fel de gravã şi în gãri. Sunt întârzieri de pânã la o orã, iar un amator a filmat chiar cum apa scoate din circuit o locomotivã electricã.

Cea mai afectată este zona dintre dealul Capitoliului şi Tibru. Martorii vorbesc despre un adevărat lac urban.

Este stare de urgenţă la Roma. Capitala Italiei se află sub ape din cauza unei furtuni violente. Inundaţiile provocate de o ploaie torenţială au paralizat oraşul şi au ucis un om. Metroul, autobuzele şi tramvaiele sunt blocate, iar puţinile maşini care mai circulă, de fapt înoată.

Roma este o lagunã. Privit de sus, oraşul pare o întindere nemişcată de apă sub care mai pâlpâie luminile de avarie ale autoturismelor abandonate. Subteranul capitalei italiene este cel mai animat.

Oamenii încearcã din rãsputeri sã îşi croiascã drum printre bãlţile şi şuvoaie

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 31 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 12 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°