Mesajul a fost trimis. Multumesc!

After school, alternativa pentru copiii cu părinţi ocupaţi

Publicat in Adevarul, joi 20 octombrie 2011 ·

Leader Center şi Art Libre sunt cele două locuri dinAlexandria unde părinţii ocupaţi pot găsi alternativă la educaţia copiilor lor după şcoală.În funcţie de ceea ce vor părinţii, copiii pot fi aduşi direct de la şcoală la after-school, unde vor mânca , îşi vor face temele şi vor avea activităţi extracurriculare.

Pentru părinţii prea ocupaţi, care nu au timp să îi ajute copii la teme, sau care vor ca pregătirea micuţilor lor pentru şcoală să se facă sub supravegherea unor dascăli, în Alexandria au apărut centrele after-school. Părinţii au realizat că astfel de centre sunt o alternativă mai bună decât bonele sau bunici şi au început să apeleze cu încredere la profesioniştii în educaţie. În funcţie de cererea părinţilor, centrele de “şcoală după şcoală” au venit cu pachete diferite, de la program complet cu servitul mesei, pregătitul temelor şi joacă, până la programe scurte care vizează doar pregătirea temelor pentru a doua zi sau şedinţe de meditaţii. Leader Centre este cel mai complex centru de “ şcoală după şcoală” din Alexandria. Situat în strada Bucureşti, Bl J131, Scara B, parter, Leader Center este mai mult decât un centru pentru pregătirea temelor după şcoală. Prin programul de “After School”, Leder Center vine în sprijinul elevilor din clasele I-IV, oferind asistenţă la pregătirea temelor cu cadre didactice profesioniste şi pregătire suplimentară. În funcţie de posibilităţile financiare ale părinţilor, dar şi în funcţie de necesităţile elevului, centrul oferă pachete diferite. Copiii pot pleca de la şcoală direct la centrul after school, îşi pot pregăti aici temele, pot petrece timp cu alţi copii, pot servi masa şi pot participa la activităţi extraşcolare. „ Nu există un preţ fix pe pachet. Totul pleacă de la o şedinţă de 15 lei. Eu încerc să mă pliez pe dorinţele şi nevoile fiecăruia. Fiecare părinte îşi alege din pachetele noastre ceea ce are nevoie „ s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 19 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 33 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°