Excursiile şi activităţile sportive sunt primele într-un clasament al activităţilor extraşcolare alese de elevii din mediul rural, relevă concluziile parţiale ale studiului „Starea activităţilor extracurriculare în mediul rural“, dezbătut joi de Fundaţia Soros România.
„Există un interes foarte mare pentru activităţile extraşcolare în rândul elevilor din mediul rural. Este vorba despre acele activităţi care îi pot ajuta pe copii să depăşească diferenţele care există între ei şi elevii din mediul urban“, spune coordonatorul de program în cadrul Fundaţiei Soros Denisa Ionescu.
Potrivit acesteia, nu este totuşi „clar“ modul în care activităţile îi pot ajuta pe copii să îşi dezvolte anumite competenţe de care au nevoie şi să se adapteze la societatea actuală.
Studiul arată că deşi comunităţile rurale sunt deschise către realizarea de activităţi în afara şcolii, acestea nu sunt întotdeauna ceea ce v-aţi aştepta să fie. În unele cazuri, inclusiv jucatul copiilor în curtea şcolii este considerat de către profesori ca fiind o activitate extraşcolară.
Excursiile sunt însă preferatele copiilor. Mulţi dintre ei nu au văzut marea, muntele, şi nu au fost la oraş, aşa că o excursie la mall, la Bucureşti, e visul multor copii. Afirmaţii precum: „Eu aş vrea să merg la Bucureşti, că e mai frumos“, se regăsesc printre dorinţele exprimate de copii în cadrul focus-grupurilor organizate de fundaţie.
Printre astfel de excursii s-a numărat şi vizita fetelor din Centrul de Educaţie Incluzivă din Mihălceni la supermarketul Kaufland din Focşani, unde au învăţat cum să folosească coşul de cumpărături şi cum să cântărească legumele la cântarul electronic.
„S-a făcut o clasificare a activităţilor extraşcolare în funcţie de preferinţele lor şi a reieşit că excursiile sunt cele mai de dorit pentru că astfel ei au ocazia să viziteze, să vad