Televiziunea arabă Al Jazeera a difuzat un documentar despre "sclavia şi traficul de femei din Republica Moldova, cea mai săracă ţară din Europa".
Moldovencele ajung să se prostitueze în mai multe dintre regiunile bogate din vestul Europei, în special în Cartierul Roşu din Amsterdam (Olanda). Aceasta este una dintre cele mai profitabile pieţe pentru sex, atrăgând un număr mare de turişti.
Documentarul, realizat de jurnalistul de investigaţie Rageh Omaar, face parte din seria "Slavery: A 21st Century Evil" (Sclavia: un rău al secolului al XXI-lea).
"Chişinău este oraşul de unde tinerii sunt obligaţi să plece în străinătate, ca să poată supravieţui. Astfel, multe tinere ajung sclave sexuale", spune reporterul.
Metoda e simplă: bărbaţii le păcălesc pe femei că vor avea o slujbă cât de cât decentă, după care, odată ajunse în străinătate, le obligă să se prostitueze.
"Sunt Dorina, sunt din sudul Moldovei şi am 20 de ani. M-am întâlnit cu un băiat care mi-a propus de lucru. Mi-a spus că dacă vreau să lucrez şi îl ascult pe el, o să am mulţi bani. Mi-a zis că îmi face el documentele şi o să plec peste hotare, în Cipru. Când l-am întrebat ce voi face acolo, mi-a spus că voi fi animatoare într-un club, voi sta cu diverse persoane la masă, voi bea un ceai, o cafea, un pahar de şampanie şi atât", povesteşte o tânără intervievată de Al Jazeera.
Când a ajuns în Cipru, i s-a spus că trebuie să se prostitueze. La întrebarea "Şi dacă nu vreau?", a primit un răspuns sec: "Nu depinde de tine. Trebuie s-o faci". "M-au ţinut două zile, în care am avut şase, şapte clienţi. După două zile, am început să plâng, dar ei îmi tot aduceau clienţi. Spuneau că am datorii mari la ei, pentru că mi-au făcut viză, paşaport şi mi-au plătit drumul", povesteşte moldoveanca.
Până la urmă, Dorina a reuşit să scape din ghearele traficanţilor şi s-a întors în Republic