Ca şi în 2006, cînd Dinu Gheorghe a demisionat de la Rapid, cel care îi va lua locul e acelaşi om ca şi atunci
Planeta Rapid se scufundă din nou! Înaintea a două partide importante, cu Legia, diseară, şi cu Steaua, luni, giuleştenii au rămas fără preşedinte, după ce Dinu Gheorghe şi-a strîns lucrurile din birou şi a plecat! Oficial, "Vamă" şi-a luat concediu trei zile, însă şansele ca el să mai revină în Grant sînt aproape zero. Nici măcar patronul George Copos nu mai crede că-l va întoarce din drum şi a început deja să caute soluţii pentru înlocuirea acestuia.
Refuzat de Roberto Verdeş, fost director de marketing în Giuleşti, finanţatorul din Grant şi-a îndreptat atenţia către Grigore Sichitiu, cel care l-a mai înlocuit pe Dinu în vara lui 2006 şi care a plecat de la Rapid în urmă cu un an şi jumătate. "Nu vreau să fiu părtaş la falimentul Rapidului. E prea multă sărăcie şi umilinţă aici", a spus Sichitiu la vremea respectivă. Negocierile vor fi purtate imediat ce Copos va reuşi să ia legătura cu "Vamă" pentru a rezilia contractul de comun acord, astfel încît nici una dintre cele două părţi să nu fie nevoită să achite clauza de reziliere de 400.000 de euro!
Răzvan vrea să plece şi el
Nu e singura problemă cu care se confruntă Rapidul, Copos se vede nevoit să caute şi un nou antrenor. Răzvan Lucescu nu vrea să mai continue nici el fără Dinu Gheorghe şi i-a anunţat deja pe jucători că în eventualitatea unui eşec cu Steaua îi va cere patronului rezilierea angajamentului! Lucescu junior regretă acum că în urmă cu o lună a refuzat o ofertă de un milion de euro pe an din Qatar şi i-a reproşat lui "Vamă" că l-a lăsat singur.
Cum s-a ajuns aici
Ce l-a deranjat pe Dinu Gheorghe
- Readucerea lui Ciprian Panait în Giuleşti, finul lui Sichitiu şi recunoscut ca fiind un apropiat al lui Copos. Acesta ocupă acum fu