Timp de şapte săptămâni, noul sezon al emisiunii va aduce aerul boem al balurilor de altădată. Cel de-al doisprezecelea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine“ îşi deschide ringul de dans cu noi stiluri provocatoare, printre care dansul din buric (belly dance) şi dansul cu focul.
Totuşi, decorul, coregrafiile şi atmosfera vor avea şi aerul balurilor de altădată, deoarece în programul artistic vor fi incluse stiluri precum cadrilul şi menuetul.
Dacă la primele ediţii ale show-ului (difuzat în această seară de la ora 20.30 la Pro TV) concurenţii au fost oameni obişnuiţi, care nu aveau neapărat studii în domeniul dansului, acest sezon aduce în faţa publicului opt concurenţi pentru care dansul a fost o linie directoare în viaţă. Timp de şapte săptămâni, fiecare dintre cei opt participanţi luptă ca să-şi îndeplinească cel mai arzător vis: o carieră în dans. Ei vor fi ajutaţi de opt vedete autohtone: Catrinel Sandu, Jojo, Andreea Ibacka, Aylin Cadîr, Pepe, Mircea Solcanu, Alex (bateristul trupei Zero) şi Daniel Niţoiu, prezentatorul Ştirilor Pro TV de prânz. Click pe foto pentru a vedea concurenţii
Ionuţ contra Ionuţ
Fosta prezentatoare TV Catrinel Sandu va dansa alături de Ionuţ Ionescu, al cărui vis este să ajungă antrenor de dans. Povestea lui Ionuţ este una impresionantă. El a locuit până la vârsta de 8 ani în Iaşi, într-o garsonieră, împreună cu părinţii şi cei cinci fraţi ai săi.
Într-o zi a fugit de acasă, a trăit o vreme pe străzi şi a ajuns la un cămin de copii din Alba Iulia. „Eu îmi doresc să devin antrenor de dans, să pot studia şi să am o sală a mea, fără a mai depinde de altcineva", îşi povesteşte Ionuţ visul.
O poveste asemănătoare cu cea a lui Ionuţ are un alt concurent pe care îl cheamă tot Ionuţ. Ionuţ Tănase, partenerul lui Jojo, vedeta de la „Serviciul Român de Comedie", a fugit de acasă când avea doar 5 ani din ca