Deputaţii R. Moldova au adoptat joi un proiect de hotărâre, potrivit căruia procedura de alegere a preşedintelui se va desfăşura pe 18 noiembrie.
Analiştii şi presa de la Chişinău vorbeau ieri despre posibilitatea ca Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată de mai bine de doi ani la guvernare, să se destrame. La alimentarea acestor scenarii au contribuit foarte mult şi declaraţiile agresive ale liderilor politici, în contextul tensiunilor grave apărute între partidele membre.
Preşedintele parlamentului Marian Lupu, care deţine şi funcţia de şef interimar al statului, ar fi putut să fie demis joi, pentru că a refuzat procedura de demitere a procurorului general, aşa cum solicitase colegul său de alianţă, premierul Vlad Filat. Până la urmă, Lupu a propus ca, săptămâna viitoare să aibă loc audierea Procurorului General, Valeriu Zubco, într-o şedinţă cu uşile închise.
Pentru adoptarea proiectului privind procedura de alegere a preşedinteluiau votat deputaţii PD, PLDM şi PCRM. Deputaţii PL s-au pronunţat împotrivă. Data de 18 noiembrie a fost propusă de fracţiunea PLDM. La rândul lor, deputaţii PCRM au căzut de acord asupra acestei date, deşi, iniţial, propuseseră 8 noiembrie, transmite 24h.md.
La propunerea preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, chestiunea alegerii şefului statului a fost inclusă în ordinea de zi a Legislativului în prima parte a şedinţei plenare de joi. Propunerea a fost acceptată de fracţiunile PD, PLDM şi PCRM. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a propus amânarea discutării acestui subiect.
„Nu vreau ca Marian Lupu să fie piatra de discordie în această problemă şi nu vreau să fiu cel care va aduce ţara în alegeri anticipate”, a explicat Lupu. La rândul său, preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ a spus că deşi nu au fost stabilite toate momentele în această chestiune, fracţiunea s