Deva este oraşul despre care non-devenii ştiu în general două lucruri: că are o cetate şi o şcoală de gimnastică. Modest, deşi potenţialul ar fi mai generos. Cetatea are poveşti spectaculoase cvasinecunoscute pentru români, iar la poalele ei se găseşte o clădire princiară, ale cărei alte două denumiri – Palatul Magna Curia sau Palatul Bethlen – ar fi mult mai potrivite pentru promovare decît pretenţiosul, dar relativ banalul nume de Muzeu al Civilizaţiei Dacice şi Romane. În fine, Centrul vechi (sau ceea ce a rămas din el) este tipic pentru stilul Secession, ruda austriaco-germană a mai-celebrului Art Nouveau. Ungurii promovează Deva în ghiduri turistice ale traseului Art Nouveau, ce includ Seghed, Arad şi Oradea.

Cît despre Cetate, misterul ce planează asupra ei de trei ani încoace este mult mai mare decît cel al începuturilor, plasate acum mai bine de 700 de ani, mai precis în 1269, cînd Cetatea Devei, sau Castrum Deva, este pomenită într-o scrisoare a regelui Bela al IV-lea. Dealul pe care este construită este un vechi con vulcanic, ce se ridică cu 380 de metri deasupra nivelului mării şi cu 180 deasupra oraşului. Cetatea Devei are o fortificaţie-soră, cetatea Şoimoş de lîngă Lipova, care datează din 1278. Cele două cetăţi aveau menirea de a apăra defileul Mureşului. Între proprietarii săi, fără îndoială că cel mai cunoscut este Iancu de Hunedoara.

Primul dintre miturile fondatoare ale Cetăţii vorbeşte despre trei zîne, dintre care una sălăşluia în Cetatea Devei. Al doilea este foarte cunoscut şi foarte valorizat în Ungaria (unde apare în cărţile de istorie), fiind un echivalent al „Legendei Meşterului Manole“. Astfel, constructorul Cetăţii, meşterul Kelemen, şeful altor doisprezece zidari, nu are altă soluţie pentru a continua ridicarea fortificaţiei (care se surpa peste noapte) decît sacrificarea prin ardere a primei soţii care va veni să le adu