La unele mă uit din obligaţie, la altele de plăcere. Cele pe care le urmăresc din obligaţie sînt canalele de ştiri. Lucrez în presa cotidiană şi redacţia ziarului meu e dotată cu plasme care merg încontinuu, în principal pe Realitatea TV şi pe Antena 3. Ideea e să fii conectat tot timpul, să prinzi rapid vreun eventual Breaking News, să fii la curent cu temele de dezbatere ale „surorilor mai mari“, televiziunile.
Presa scrisă are un complex faţă de televiziuni şi crede şi ea că lucrurile care nu sînt la televizor nu există. Şi viceversa: ce se difuzează pe micul ecran, chiar dacă e o prostie, se califică la rangul de subiect demn de luat în seamă. Desigur, Realitatea TV şi Antena 3 nu sînt CNN şi multe subiecte date pe post sînt furtuni în pahare cu apă, inflamări gratuite şi interesate, jurnalisme de tarabă. Cu toate acestea, ziaristul se uită la cele două posturi, cu mentalitatea rudei sărace de la ţară: de la Căminul Cultural, orice moft care se întîmplă în Capitală se vede ca un lucru de maximă importanţă. Televiziunile fac în general agenda şi, dacă nu ţii seama de asta, eşti – se zice – descalificat în presa scrisă. Şi reversul medaliei: chiar dacă scrii la gazetă despre un subiect pe care l-ai descoperit numai tu, dacă acesta nu e preluat de televiziuni, nu contează pentru nimeni. De obicei, cînd preiau subiecte din ziare, televiziunile nu citează sursa şi le dau ca pe nişte descoperiri proprii. Gazetarii se vor considera, totuşi, fericiţi că articolele lor s-au calificat pentru ospăţul celor puternici.
DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş După cum s-a văzut de-a lungul timpului în rubrica de faţă, nu mă uit deloc de jos în sus, cu admiraţie şi respect, la cele două posturi de ştiri, ba dimpotrivă. Cei mai mulţi oameni de acolo şi-au atins de mult nivelul de
