Managerul echipei Petrolul Ploieşti, Valeriu Răchită, a declarat că pentru elevii săi urmează o săptămână cu trei meciuri foarte importante, cu CS Mioveni (duminică) în Liga I, cu Astra (joi) în Cupa României şi cu Steaua (30 octombrie), în primul eşalon.
"Urmează o săptămână cu trei meciuri foarte importante pentru noi. Primul meci, de la Mioveni, va fi unul de 6 puncte. Anul trecut, cînd eram în Liga a II-a, am pierdut cu 2-0, acum vom merge să câştigăm punct sau puncte. Îl cunosc foarte bine pe Mihai Stoichiţă, mi-a fost antrenor, ştiu de ce este în stare. Cred că la ultimul meci al Mioveniului scorul a fost unul mincinos. Nu voi schimba planul nostru de joc, nu întâlnim Barca sau Real să ne pliem tactica după ei. Mergem acolo să jucăm, atât cât putem. Din păcate, acesta este nivelul nostru acum, nici mie nu-mi convine că sunt echipe care ne domină, dar lumea trebuie să înţeleagă că acum doi ani şi jumătate nu existam", a spus Răchită.
Managerul a declarat că transferurile lui Bornescu şi Buleică sunt în stand-by: "Miercuri, directorul sportiv şi juristul clubului au mers la FRF, unde împreună cu oficialii federaţiei au redactat un memoriu către EUFA privitor la situaţia celor doi. Aşteptăm încă un răspuns, dar dacă nu se rezolvă în 2-3 zile ei nu vor mai intra în planurile noastre, ne vom baza pe lotul actual".
Valeriu Răchită a comentat zvonurile conform cărora la meciul de cupă, de joi, cei de la Astra, vor mări preţul biletelor. "Este păcat să existe asemenea şicane la o partidă între echipe din acelaşi oraş. Sper ca cei de la Astra să înţeleagă că fotbalul este pentru spectatori. La noi, preţul biletelor rămâne aceleaşi indiferent de adversar. Nu ne-am gândit să creştem costul tichetului la meciul cu Steaua din respect pentru suporteri. A mări preţul biletelor peste noapte nu este o afacere, ci un mod de a desconsidera fanii. Atât la meciul de