Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti. Un copil de trei ani a fost grav rănit după ce a căzut de pe un tobogan la grădiniţă

Publicat in Antena 3, joi 20 octombrie 2011 ·

Un copil în vârstă de trei ani a căzut de pe tobogan în timp ce se afla la grădiniţă, în sectorul 6 din Bucureşti. El a fost dus direct în operaţie.

Conform lui Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti, copilul a fost găsit lângă tobogan şi până în prezent nu se cunosc exact împrejurările accidentului.

Banu a precizat că au cerut o notă explicativă educatoarei responsabile.

Accidentul s-a petrecut la o grădiniţă de stat. Purtătorul de cuvânt a adăugat că instalaţiile de joacă sunt verificate şi corespund unor standarde tehnice foarte clare. Ele sunt făcute după proiecte aprobate, în urma unor cerinţe foarte riguroase.

Un copil în vârstă de trei ani a căzut de pe tobogan în timp ce se afla la grădiniţă, în sectorul 6 din Bucureşti. El a fost dus direct în operaţie.

Conform lui Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti, copilul a fost găsit lângă tobogan şi până în prezent nu se cunosc exact împrejurările accidentului.

Banu a precizat că au cerut o notă explicativă educatoarei responsabile.

Accidentul s-a petrecut la o grădiniţă de stat. Purtătorul de cuvânt a adăugat că instalaţiile de joacă sunt verificate şi corespund unor standarde tehnice foarte clare. Ele sunt făcute după proiecte aprobate, în urma unor cerinţe foarte riguroase.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD

Libertatea acum 13 minute
Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al PSD, marți, la Consiliul Politic Național al partidului, anunță agenția de presă News.ro.

Cine este românul acuzat în cazul incendierii mai multor proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer

Ziua Constanta acum o ora
Poliția britanică a anunțat marți că un cetățean român a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendierea mai multor proprietăți care au legătură cu premierul britanic Keir Starmer, el fiind al doilea inculpat în acest dosar, transmite Re

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, s-a retras din funcție. Cine este șeful interimar al misiunii diplomatice de la București

HotNews acum 3 ore
Noul însărcinat cu afaceri ad interim este adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, un diplomat de carieră care a mai lucrat în misiuni la Baku, Tbilisi, Vilnius, Budapesta și Moscova, potrivit Ambasadei SUA. Ambasada SUA la București a anunța

Percheziţii în mai multe judeţe şi în Capitală, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals / Prejudiciu de 1,8 milioane de lei

G4Media acum o ora
Peste 200 de forţe ale Ministerului de Interne participă, marţi, la zeci de percheziţii în mai multe judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în

Andrew și Tristan Tate vor fi extrădați în Marea Britanie după procesul din România

Mediafax acum 2 ore
Ministrul britanic pentru Securitate, Dan Jarvis, a confirmat că ambii frați, Andrew și Tristan Tate, vor fi extrădați în Marea Britanie de îndată ce se va încheia procesul penal din România. Ei sunt acuzați de viol, trafic de persoane, spălare de b

Cod galben de vânt puternic în estul Moldovei şi în nordul Dobrogei, până marţi seară

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă vânt puternic în estul Moldovei şi în nordul Dobrogei, marţi, pânmă la ora 20.00. ”În intervalul menţionat, în estul Moldovei şi în nordul Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h”, a transmis AN

Dan Șucu și Viorel Moldovan, direct la Comisia de Disciplină FRF: „O încercare de intimidare”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sezonul este la final, , cu excepția calificării în play-off, toate obiectivele, caștigarea Cupei României sau clasarea pe un loc care să-i permită calificarea în cupele europene fiind ratate. Dosarele în care cei doi sunt pârâți au fost deja pe mas

Subiecte Română la Evaluarea Națională 2025 la clasa a IV-a

HotNews acum o ora
Elevii de clasa a IV-a au susținut marți, 20 mai 2025, proba scrisă la Limba română la Evaluarea Națională 2025. Ei au avut la dispoziție 60 de minute pentru a răspunde la întrebări bazate pe un text intitulat „Buburuza fără buline”, semnat de autoa

Alfred Simonis, despre o posibilă candidatură la șefia PSD: „Este o analiză de făcut”

Mediafax acum o ora
Într-o declarație făcută marți la Digi24, Simonis a menționat că decizia va fi luată în funcție de discuțiile din ședința partidului programată pentru astăzi. „Suntem în fața unei ședințe în care Marcel Ciolacu își va depune cel mai probabil demisia

Parlamentul European cere prelungirea PNRR cu 18 luni. Dan Barna: „Fondurile europene sunt esențiale”

Adevarul acum 36 minute
Parlamentul European propune prelungirea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu 18 luni, o măsură considerată crucială pentru România, care a absorbit doar 31% din fondurile alocate.

Vremea

București
acum

20°
mar.

9°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

8°/18°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

18°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

8°/20°
mie.

12°/19°
joi

12°/23°
vin.

11°/20°