* ADEVARUL
* Germania şi Franţa, uitate de investitori
Volumul investiţiilor străine directe atrase de cele mai mari economii europene a scăzut dramatic în prima jumătate a anului. Potrivit unui raport elaborat de Comisia pentru Comerţ şi Dezvoltare din cadrul ONU, investiţiile străine directe atrase de Germania, de departe cea mai mare şi cea mai performantă economie europeană, în prima jumătate a anului s-au ridicat la numai 6,6 miliarde de dolari, marcând o scădere de 73% faţă de ultimele şase luni din 2010. În Franţa, scăderea a fost de 14%, cu o valoare de 14 miliarde de dolari a capitalului străin atras. Comparativ, Irlanda a obţinut mai mult decât cele două la un loc, cu 30 de miliarde de dolari atrase în acelaşi interval, înregistrând o creştere de 66%. Cea mai spectaculoasă creştere se găseşte în aceeaşi regiune. Marea Britanie a obţinut 82 de miliarde de dolari (un avans de 250%).
* Cum a învins Bulgaria criza cu propriile arme
Simeon Djankov, ministrul bulgar al Finanţelor, spune că Guvernul de la Sofia a aplicat un plan propriu de măsuri anti criză, după ce "politicienii europeni au dat-o-n bară". "Politicienii au dat-o-n bară. S-au dovedit extrem de puţin doritori să ia măsurile dificile care se impuneau, iar ajutorul extern care ar fi trebuit să îi sprijine a eşuat mizerabil", a spus el, denunţând atât politica populistă impusă de Fondul Monetar Internaţional prin persoana lui Dominique Strauss-Kahn, care avea ambiţii politice, cât şi pe cea a Comisiei Europene, care nu a cerut la timp reformele necesare. "Mai mult, am văzut că răspunsul european practic a eşuat. Nicio idee dintre cele propuse la nivelul UE în ultimii doi ani nu a funcţionat", a mai spus oficialul.
* Soluţii naţionale pentru un eşec european
"Viitorul Bulgariei este în interiorul Uniunii şi în zona euro", a spus Djankov, care a declarat recent că guve