Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a aprobat joi cererea de eliberare din funcţie, din motive medicale, a directorului general şi preşedintelui consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) SA, Ana Maria Topoliceanu, informează NewsIn.
Totodată, Udrea a numit-o temporar la conducerea companiei pe Adriana Margareta Luchian, actualul şef al Serviciului Promovare Investiţii din CNI, a anunţat joi ministerul.
Compania Naţională de Investiţii SA este o societate comercială pe acţiuni, înfiinţată în 2001, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Programele CNI vizează construcţia de săli de sport, consolidarea şi reabilitarea sălilor de sport construite înainte de anul 2000, construirea de bazine de înot şi de patinoare artificiale, precum şi construire şi reabilitare de aşezăminte culturale.
Compania de Investiţii pentru Turism SA este o societate comercială pe acţiuni la care statul român, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, este unic acţionar şi care se finanţează integral din venituri proprii. Activitatea companiei este derulată aproape în întregime în baza a două contracte de asociere în participaţiune cu două societăţi cu capital privat şi, prin urmare, în bugetul anual sunt preluate sumele transmise de partenerii contractuali, în cotele de participare la asocieri, respectiv de 15% - SC Parc Hotels SA şi 25% - SC THR - CG SRL.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a aprobat joi cererea de eliberare din funcţie, din motive medicale, a directorului general şi preşedintelui consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) SA, Ana Maria Topoliceanu, informează NewsIn.
Totodată, Udrea a numit-o temporar la conducerea companiei pe Adriana Margareta Luchian, actualul şef al Serviciului Promo