Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultura ecologică, tot mai atractivă pentru români. Află cu ce noutăţi vin producătorii

Publicat in Antena 3, joi 20 octombrie 2011 ·

Românii sunt tot mai interesaţi de agricultura ecologică şi acest lucru se vede la târgurile de specialitate. Producătorii se întrec în noutăţi şi lansează produse tot mai spectaculoase, cum ar fi nucile de săpun.

Gospodinele bio ar putea lăsa deoparte detergentul clasic. De acum înainte, pot să spele hainele şi să lustruiască podelele cu fructe.

Nucile de săpun indiene sunt fructele unui copac din India care conţin sapoină naturală. Astfel se spală economic şi ecologic, nu mai este necesar să adăugaţi nimic altceva, puneţi 4-5 nuci în coajă într-un săculeţ împreună cu rufele, sapoina iese din coajă, spălaţi rufele şi poate fi refolosit de încă două ori.

Carnea de găină sau de pui îşi poate păstra gustul natural, ca la bunica de la ţară şi dacă păsările sunt crescute în ferme, cu furajele eco.

Şi la capitolul ceaiuri şi condimente suntem bine reprezentaţi. Avem tot ce ne trebuie, în afară de linii de producţie. La noi nu are cine să le ambaleze eco, aşa că le trimit afară. Când se întorc, au preţuri cu 30-40% mai mari.

În România, afacerile ecologice pot fi numărate pe degete, spre deosebire de restul Europei. Abia acum se lansează un program naţional pentru susţinerea, cu fonduri europene, a celor care vor să producă natural.

Românii sunt tot mai interesaţi de agricultura ecologică şi acest lucru se vede la târgurile de specialitate. Producătorii se întrec în noutăţi şi lansează produse tot mai spectaculoase, cum ar fi nucile de săpun.

Gospodinele bio ar putea lăsa deoparte detergentul clasic. De acum înainte, pot să spele hainele şi să lustruiască podelele cu fructe.

Nucile de săpun indiene sunt fructele unui copac din India care conţin sapoină naturală. Astfel se spală economic şi ecologic, nu mai este necesar să adăugaţi nimic altceva, puneţi 4-5 nuci

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parțiale 2025 Nicușor Dan, candidatul preferat de votanții din comuna Dobromir, județul Constanța

Ziua Constanta acum 13 minute
Duminică, 18 mai 2025, a avut loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar, potrivit rezultatelor parțiale transmise de AEP, în județul Constanța, Nicușor Dan a câștigat cu 180.853 de voturi, echivalent a 50,47% din totalul voturilor exprimate

Dronele care intră în spațiul aerian românesc vor putea fi doborâte. Președintele interimar a promulgat legea

Libertatea acum 37 minute
Dronele care vor intra în spațiul aerian românesc vor putea fi doborâte, după ce președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat legea. Misiunile și operațiunile militare se vor putea desfășura pe teritoriul României, pe timp de pace.

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

JPMorgan: Victoria în alegeri a lui Nicuşor Dan reduce riscul politic / Banca de pe Wall Street se aşteaptă acum la o „devalorizare moderată” a leului

G4Media acum 50 minute
Banca JPMorgan a declarat luni că victoria în alegeri a primarului centrist al Bucureştiului, Nicuşor Dan, reduce riscul politic pe viitor, iar o scădere a ratingului suveran sub nivelul de investiţii este acum mai puţin îngrijorătoare, relatează ag

Un urs a intrat în curtea Mănăstirii Sinaia, turiștii speriați au alertat Jandarmeria

Libertatea acum 37 minute
Un urs a intrat luni în curtea Mănăstirii Sinaia, unul dintre cele mai populare obiective turistice din stațiunea montană, iar autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru a avertiza localnicii și turiștii.

FOTO George Simion a luat un avion luni dimineața către o destinație necunoscută. Cu cine a fost văzut în aeroport

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR George Simion a fost surprins luni dimineață, la ora la care se finalizau centralizarea proceselor verbale, care arătau că Nicușor Dan are un avans de 800.000 de voturi, în aeroportul Otopeni, potrivit Snoop, care a publicat poze cu Simi

Vești bune după alegerile prezidențiale: indicele ROBOR la 3 luni scade la 7,26%!

Gandul acum o ora
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât luni la 7,26%, de la 7,39% pe an în ședința precedentă. Datele sunt oficiale și au fost publicate de Banca Națională a R

JD Vance, în audiență la Papa Leon al XIV-lea, primul suveran pontif american. Despre ce au discutat cei doi

Adevarul acum 18 minute
Papa Leon al XIV-lea l-a primit pe vicepreședintele american JD Vance în cadrul unei audiențe la Vatican, luni, 19 mai 2025, a doua zi după participarea sa la slujba inaugurală a suveranului pontif.

Cum va fi vremea în România în următoarele două săptămâni. Meteorologii au emis prognoza meteo

Libertatea acum 37 minute
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 19 mai - 1 iunie 2025.

Aeroportul Otopeni dă în folosinţă o nouă parcare pentru pasageri şi începe construcţia altei parcări cu 4 niveluri

Libertatea acum 37 minute
O nouă parcare pentru pasageri va fi dată în folosință la Aeroportul Otopeni. Pasagerii vor avea la dispoziție 671 de locuri de parcare, aproape de Terminalul Plecări, unde își vor putea lăsa mașina pe termen scurt.

Vremea

București
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/21°
joi

15°/26°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

8°/18°
mie.

9°/23°
joi

12°/23°
Constanta
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

7°/18°
mie.

13°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

11°/18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

13°/23°