Euroins, Carpatica Asigurări şi Astra au cel mai mare număr de nemulţumiţi, reclamaţiile şi sesizările trimise Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) depăşind 3.000 în primele nouă luni din 2011, adică 61% din totalul plângerilor primite de instituţia cu rol de arbitru al pieţei de asigurări.
Clienţii Euroins au trimis 1.395 de reclamaţii în perioada ianuarie-septembrie, ceea ce reprezintă 0,27% din numărul total al contractelor aflate în vigoare.
Poziţia a doua este ocupată de Carpatica Asigurări, cu 952 de reclamaţii sau 0,21% din numărul contractelor, şi Astra, cu 659 de reclamaţii sau 0,02% din totalul contractelor.
Cele mai multe nemulţumiri vin de la beneficiarii de poliţe RCA care acuză gestionarea despăgubirilor. Cele trei companii au avut o strategie de creştere agresivă pe segmentul RCA în ultimii ani şi au ajuns să deţină împreună mai mult de 1,8 milioane de contracte, adică o treime din piaţă.
"Deşi reclamaţiile au scăzut cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, aspectele sesizate, în special în ceea ce priveşte asigurarea RCA, rămân o problemă pe care ne-am propus să o rezolvăm inclusiv prin intensificarea verificărilor privind modul de instrumentare şi plată a dosarelor de daună de către societăţi", a declarat Constantin Buzoianu, preşedintele CSA.
Este pentru prima dată când CSA adoptă o poziţie fermă vizavi de problemele din piaţa asigurărilor de răspundere civilă auto, pe care clienţii le reclamă pe diverse căi de mai mulţi ani. Buzoianu, noul preşedinte numit în octombrie, a ocupat anterior poziţia de vicepreşedinte responsabil chiar cu asigurările RCA.
CSA a primit în primele nouă luni din 2011 aproape 4.900 de reclamaţii, peste 73% din acestea fiind aferente poliţelor de răspundere civilă auto. Reclamaţiile pe RCA reprezintă 0,08% din numărul contractelor încheiate şi 1,4% din totalul dosare