Secţia de Etnografie şi Artă a Muzeului Judeţean Mureş va găzdui sâmbătă, 22 octombrie, între orele 10.00 şi 17.00, ediţia a doua a Târgului Muzeelor, eveniment care va avea tema „Muzeul şi turismul”.
„Scopul manifestării este în primul rând prezentarea muzeelor din România publicului mureşean şi în al doilea rând strângerea legăturilor între angajaţii muzeelor din ţară şi stimularea relaţiilor dintre muzee şi birourile de turism. Muzeul Judeţean Mureş oferă un eveniment inedit, de mare varietate şi plin de culoare, în care 12 muzee se vor prezenta publicului din Târgu-Mureş în speranţa că în viitorul apropiat publicul mureşean să viziteze aceste muzee”, a precizat Deuten Makkai Reka, coordonatoarea Târgului Muzeelor.
Potrivit acesteia, invitaţii vor expune materiale promoţionale, vor organiza mici ateliere, activităţi şi prezentări video pentru a stârni interesul vizitatorilor. „De asemenea, vor participa şi două agenţii de turism care sperăm să introducă pe viitor în ofertele lor, excursii, tabere sau alte programe legate direct de muzeu. Vor participa muzee bine cunoscute precum Muzeul Brukenthal din Sibiu sau muzee private, unele mai mici, deocamdată mai puţin cunoscute, dar foarte active, cum ar fi Muzeul Florean sau Muzeul Pălăriilor de Paie”, a adăugat Deuten Makkai Reka.
La încheierea târgului, de la ora 19.00, oaspeţii se vor întâlni la o masă rotundă închisă, unde discuţiile se vor purta în jurul temei „Muzeul şi turismul”. „Se va răspunde la întrebări cum ar fi: „Există o relaţie între muzee şi turism?”, „Are sens colaboarea între agenţiile de turism sau Oficiul Judeţean de Turism şi muzee?”, „Există un sondaj despre provenienţa vizitatorilor muzeului şi dacă s-au tras concluzii legate de acest subiect?”, „Pot muzeele stabili o strategie comună pentru schimburi de vizitatori pe viitor?”, a explicat Deuten Makkai Reka.
Cine partic