Oficialii grupării Legia Varşovia intenţionează să ceară UEFA şi organizatorilor partidei cu Rapid, din Liga Europa, explicaţii legate de modul în care au fost trataţi fanii formaţiei poloneze, care au intrat la meci abia la pauză, după ce au fost controlaţi drastic la intrarea pe Arena Naţională.
"Le mulţumim suporterilor că au reuşit să intre la meci, dar noi ne vom adresa UEFA pentru neînţelegerile legate de fani. Vom cere explicaţii organizatorilor şi celor de la UEFA, pentru că trebuie clarificată această situaţie", a declarat, joi, la conferinţa de presă de după meci, ofiţerul de presă al clubului Legia Varşovia.
Acesta nu a dorit însă să comenteze incidentele în care au fost implicaţi suporterii polonezi.
Cei aproximativ 2.000 de suporteri ai echipei poloneze Legia Varşovia au intrat pe Arena Naţionala la pauza meciului cu Rapid. Cu 15 minute înainte de debutul partidei, fanii prezenţi până în acel moment pe Arena Naţională, aproximativ 200 de persoane, au părăsit Peluza Nord şi nu au revenit pe tribună nici după ce a început meciul, protestând astfel deoarece forţele de ordine nu au permis accesul tuturor suporterilor. Fanii s-au oprit pe terasamentul din spatele tribunelor, aştepându-i pe ceilalţi suporteri, care erau controlaţi de forţele de ordine la intrarea pe stadion.
La pauză, după ce li s-au alăturat şi ultimii fani controlaţi de agenţii de pază, polonezii, care aveau tricouri, căciuli şi măşti de hârtie în culorile echipei favorite, au intrat pe Arena Naţională. La scurt timp, ei au început să arunce cu obiecte înspre sectoarele ocupate de suporterii rapidişti şi au aprins o fumigenă. În repriza a doua, polonezii au mai aruncat o petardă.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că la intrarea în stadion, fanii echipei Legia au abando