Există un set de ingrediente care fac specificul „meniului“ după care poţi recunoaşte Teatrul Bulandra – e ultimul rămas în Bucureşti în care, invariabil, decorurile sînt ample, arhitectonice, somptuoase, inhibatoare, îşi asumă riscul de a frecventa cu maximă reticenţă textul contemporan, are o foarte bună şcoală de actorie şi aduce în distribuţii cei mai apreciaţi dintre artiştii generaţiei de aur. Bulandra e, carevasăzică, un adevărat teatru de artă. Şi la Bulandra a revenit, acum, Dana Dogaru la rolurile principale: împreună cu Răzvan Vasilescu (ca soţ ahtiat după o altă viaţă) şi Dan Aştilean (vecinul cu rol de catalizator, imagine vie şi mişcătoare a singurătăţii), în Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa. În cea mai mare parte a lui, spectacolul e un duo al unor actori cu enormă experienţă şi la fel de mult talent (dacă una n-o fi presupunînd-o şi pe cealaltă), cărora regia nici nu le oferă revelaţii, nici nu-i deranjează, pe un text pe cît de puternic, pe atît de subtil – şi în punctele esenţiale înrudit cu Sorry al lui Alexandr Galin, montat tot la Bulandra, cu Mariana Mihuţ şi Ion Caramitru, dar care se joacă acum extrem de rar. Trecut de vîrsta mijlocie sau aproape, cu o căsnicie de 30 de ani în urmă şi copii la casele lor, din nou singur cu soţia, Iona Popoh se trezeşte în miez de noapte dorindu-şi o altă viaţă, cu o valiză de frustrări pe care nu şi le poate vărsa decît asupra propriei consoarte, Leviva. Pe care o răstoarnă cu tot cu patul – şi aici monologul devine confruntare în doi, cu tot reţetarul unei bătălii conjugale clasice: şantaj sentimental, ameninţări cu sinuciderea, geamantane umplute pentru părăsirea domiciliului comun, reproşuri cosmice, promisiuni de schimbare, vehicularea predilectă a apelativului „vită“. Leviva rezistă eroic, apelează la toate trucurile clasice ale feminităţii, reuşeşte să-şi spună, printre p