Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S&P amenință cu scăderea ratingului cinci state din Europa, printre care și Franța

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 octombrie 2011 ·

Agenția de evaluare Standard & Poor's (S&P) vede în acest moment două scenarii posibile: recesiune în formă de \"W\" şi o recesiune caracterizată de creşterea puternică a dobânzilor. În ambele cazuri, ratingurile de ţară ale Franţei, Spaniei, Italiei, Irlandei şi Portugaliei vor fi coborâte cu una sau două trepte, se arată într-un raport al agenţiei, citat de Reuters. Sursa: Reuters

Analiștii de la S&P ar putea aplica aceste corecții de rating dacă zona euro va reveni în recesiune și dacă vor crește costurile la care se împrumută guvernele europene. În cel mai rău scenariu imaginat de S&P, băncile italiene, spaniole și portugheze vor avea nevoie de recapitalizare, ceea ce ar depăși cu mult fondurile de care dispune în prezent Europa prin mecanismele de sprijin.

Din întreaga lume se aud din ce în ce mai multe voci care cer statelor europene, în principal Germaniei și Franței, să majoreze forţa de impact a Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) în ideea de a bloca extinderea crizei datoriilor.

În vârtejul pe care l-ar putea declanșa o agravare a situației, Franța va avea de suferit. I se va reduce ratingul, cel mai probabil, cu o treaptă, din cauza expunerii mari pe care o au băncile sale pe statele cu probleme. Va pierde astfel statulul de țară cu rating ”AAA”, club select din care face parte și Germania.

Liderii europeni vor încerca la summitul de duminică, să găsească o soluţie la criza datoriilor de stat. Franța și Germania trebuie să ajungă la un acord privind creșterea resurselor de care beneficiază Fondul European de Stabilitate Financiară, de la 440 de miliarde de euro în prezent. Analiștii economici sunt îngrijorați că frânarea economică s-ar putea transforma într-o nouă rundă de recesiune.

În urmă cu doar câteva zile, Tom Linebarger, directorul executiv al Cummins, cel mai mari producător de motoare di

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 52 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 36 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°