În alte culturi, pozitivismul istoriografic a pus în ordine iniţiativele romantismului care, prin proiecte ciclopice, au căutat să răspundă nevoilor speciale iscate în calea celor ce doreau să cunoască trecutul, aducînd la bun sfîrşit sarcina elaborării de instrumente de lucru. (Nu vorbesc, desigur, de cazurile excepţionale din cultura Occidentului, unde Du Cange, Muratori ş.a. începuseră mult mai devreme acest efort, dus incredibil de departe chiar şi atunci cînd se trudea la el de unul singur…) Urnit cu greu, prin eforturi inegale şi cu rezultate parţiale, şantierul organizării marilor colecţii arhivistice, al alcătuirii primelor ediţii critice, al punerii în ordine a erudiţiei moderne româneşti a cunoscut momente benefice fără a fi lichidat totuşi, pînă astăzi, datoriile sale sau rămînerile în urmă faţă de ritmul necesar de dezvoltare al culturii noastre. De aceea, acum cînd Internetul a creat un nou mediu de lucru şi de publicare a rezultatelor muncii ştiinţifice, ar fi de aşteptat ca iniţiativele în domeniu să se accelereze şi să devină cu mai mare promptitudine vizibile, la îndemîna doritorilor. Din nefericire, însă, investiţiile în acest sector sînt mai mult decît modeste, lucru care face ca astăzi să nu avem încă un portal care să poată fi accesat petru a cunoaşte scrierile istoricilor, sursele narative, documentele istoriei româneşti, măcar în limba română. Ceea ce există se datorează numai şi numai eforturilor – diletante sau nu – ale unor particulari. Iar cînd este vorba de a pune la dispoziţia străinilor interesaţi în istoria noastră aceleaşi izvoare diverse într-o limbă de largă circulaţie, acolo seceta este absolută. În situaţia dată, celui dornic să urmărească istoria românilor parcurgînd actele, cronicile, însemnările călătorilor străini sau rapoartele diplomatice nu îi rămîne decît să se mulţumească, în multe dintre cazuri, cu ceea ce îi oferă