Conducător al unei secte poligame, indianul are 39 de neveste, 94 de copii, 33 de nepoţi şi o casă pe măsură. Locuinţa, care se află într-un sat din statul Mizoram, are patru etaje şi nu mai puţin de 100 de cămăruţe. Ba mai mult, se poate spune că numeroşii membri ai familiei Chana au un întreg cartier, pentru că, lângă uriaşa casă, au construit o şcoală, un teren de joacă, un atelier de tâmplărie, o fermă şi o grădină de legume menite să asigure hrana pentru toate sufletele familiei. Şi, după cum se poate închipui, este nevoie de multă mâncare. Numai pentru cină trebuie, de obicei, 30 de pui, 60 de kilograme de cartofi şi 100 de kilograme de orez. Departe de a se simţi împovărat de responsabilităţile familiale, indianul Ziona, de 67 de ani, crede că a primit un mare dar de la Cel de Sus.
"Mă simt de parcă aş fi copilul răsfăţat al lui Dumnezeu. Mi-a dăruit atâţia oameni de care să am grijă. Sunt un norocos să fiu soţul a 39 de femei şi capul celei mai mari familii din lume", a povestit bărbatul. Pentru ca toate femeile lui să fie mulţumite, indianul le vizitează în dormitor prin rotaţie, prioritate având cele mai tinere.
Conducător al unei secte poligame, indianul are 39 de neveste, 94 de copii, 33 de nepoţi şi o casă pe măsură. Locuinţa, care se află într-un sat din statul Mizoram, are patru etaje şi nu mai puţin de 100 de cămăruţe. Ba mai mult, se poate spune că numeroşii membri ai familiei Chana au un întreg cartier, pentru că, lângă uriaşa casă, au construit o şcoală, un teren de joacă, un atelier de tâmplărie, o fermă şi o grădină de legume menite să asigure hrana pentru toate sufletele familiei. Şi, după cum se poate închipui, este nevoie de multă mâncare. Numai pentru cină trebuie, de obicei, 30 de pui, 60 de kilograme de cartofi şi 100 de kilograme de orez. Departe de a se simţi împovărat de responsabilităţile familiale, indianul Ziona, de