În doar câţiva ani, Ştefan Manasia a devenit una dintre cele mai importante figuri ale poeziei noastre de azi. Şi nu mă refer aici doar la activitatea lui poetică propriu-zisă (dacă lăsăm la o parte plachetele underground, autorul a publicat deja trei volume), ci şi la prezenţa pregnantă în spaţiul public(istic).

Pe de o parte pentru că, în calitate de redactor al revistei clujene "Tribuna", cam îmbătrânită şi inertă în ultima vreme, Manasia s-a străduit să aducă în paginile ei cele mai valoroase nume ale tinerei generaţii, de la critici până la colegi poeţi. Pe de altă parte, autorul "Amazon"-ului e şi iniţiatorul discret, dar tenace, al celor mai importante cenacluri şi cluburi de lectură din Clujul ultimilor ani. Mulţi scriitori de generaţie nouă din toată ţara, cu sau fără cărţi publicate, au trecut deja prin "cafeneaua literară" a lui Ştefan Manasia şi Vali Derevlean, "Nepotul lui Thoreau". Mai degrabă taciturn şi zgârcit în comentarii, fără "stofă" de animator cultural şi lipsit de ambiţiile creatorului de direcţie, poetul a reuşit în schimb să asigure o atmosferă de discuţie boemă şi relaxată, receptivă faţă de tendinţele cele mai diverse. Alături de clubul de lectură bucureştean - ceva mai academic - condus de Claudiu Komartin, "Nepotul lui Thoreau" poate fi considerat deja o mică instituţie a literaturii tinere.

"Amazon şi alte poeme" (2003), dar şi "Cartea micilor invazii" (2008), consacrau o sensibilitate poetică originală în interiorul aşa-zis-ului douămiism. Îl individualiza pe Ştefan Manasia un ermetism al expresiei care nu mergea deloc contra curentului autenticist în favoarea vreunui soi de cult livresc. Dacă îşi "ascuţea" îndelung imaginile, aşa cum mărturiseşte oblic în "Ostroveni. Viaţa şi contactele", era pentru că poetul fora în adâncime. Nu trebuie să ne inducă în eroare mitologia geografică a poeziei lui Manasia: Amazonul de cart