În faţa impunătoarei staţii de metrou Oktiabîrskaia, o statuie imensă: Lenin, arătînd, ca de obicei, cu dreapta direcţia de urmat, priveşte fix un panou imens cu o reclamă la Hitachi. Zece minute mai jos, pe bulevard, la intersecţia dintre Bolshaia Iakimanka şi mai simpluţa Iakimanka, o statuie frumos îngrijită, cu flori în faţă, a lui Gheorghi Dimitrov despre care prietenii mei italieni habar nu au cine a fost. În Piaţa Roşie, mumia lui Lenin îşi primeşte puţinii vizitatori, infinit mai puţini decît cei care intră peste drum, în vestitul magazin Gum, azi un veritabil templu al consumismului, unde poţi cumpăra orice, de la haine Armani la specialităţi de patiserie napoletane care nici la Roma nu sînt uşor de găsit – nici nu-i aşa rău, de fapt: NEP-ul tot Lenin îl inventase. Cine cumpără aici? În nici un caz rarii turişti străini cu rucsăcel în spate care privesc destul de uimiţi etalarea asta de lux şi de prost-gust. Pare să fie destinat turiştilor cu figuri oriental-caucaziene, prost îmbrăcaţi, şi moscoviţilor bogaţi cărora le trebuie (încă) un loc în care să se afişeze. La cîteva minute distanţă, în faţa teatrului Bolshoi, statuia lui Marx. Coborînd de-a lungul zidului Kremlinului, dincolo de Biblioteca Lenin, alături de staţia de metrou Kropotkinskaia, statuia lui Engels. Pentru cine îi vrea pe toţi trei la un loc, în iconografia clasică, un asemenea basorelief se află pe frontonul unei clădiri de pe Dmitrovka, stradă paralelă cu enorma Tverskaia. Nu foarte departe, pe Arbat, în apropierea căreia a şi locuit, statuia lui Bulat Okudjava (a lui Vîsoţski e mai sus, pe bulevardul Strasnoi; Brejnev spusese că aerul Moscovei va fi mai curat cînd nu va mai fi respirat de aceştia doi; nu ştiu dacă există şi vreo statuie a lui Alexandr Galich). Şi multe, multe alte statui, cele din staţiile de metrou, busturi – al lui Kosîghin, de exemplu, pe strada cu acelaşi nume