Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Napoli, pe urmele lui Chivu! Inter refuză prelungirea, iar mutarea se poate realiza în iarnă

Publicat in Pro Sport, vineri 21 octombrie 2011 ·

Presa italiană a scris, vineri, că fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, este dorit de Napoli şi ar putea ajunge la această grupare în iarnă, însă impresarul Victor Becali a declarat că nu a discutat cu nimeni în această privinţă şi este inutil să se facă speculaţii.

"Cristian Chivu ar putea fi noua întărire a echipei Napoli în ianuarie: fundaşul echipei Inter are contract până în iunie şi clubul din Napoli se gândeşte serios să îl achiziţioneze", notează calcionews24.com, care menţionează însă că pentru Napoli ar putea fi o afacere "destul de costisitoare".

Victor Becali a declarat, pentru calciomercato.it, că este inutil să se vorbească despre ipoteze, având în vedere că nu a discutat cu nimeni despre o eventuală plecare a lui Chivu la Napoli. "Nu am discutat cu nimeni, deci este inutil să vorbim despre ipoteze. Spun doar că este un mare jucător, care a dat întotdeauna totul pentru echipa sa, jucând într-un rol care nu era al lui. Aţi văzut cu toţii ce joc a făcut marţi, ca fundaş central (n.r. - în meciul cu OSC Lille, scor 1-0, în Liga Campionilor). Acela este rolul său, dar s-a sacrificat pentru binele echipei", a spus Becali.

Impresarul a precizat că în mod sigur până la sfârşitul lunii iunie Chivu nu va pleca de la Inter Milano. "Vom aştepta până la sfârşitul lunii decembrie să fim abordaţi de Inter, iar apoi vom începe să ne uităm la alte variante. Până acum, Inter nu a prezentat o ofertă de prelungire a contractului. Dacă încă nu m-au contactat pentru un jucător precum Chivu, mă bate gândul că nu sunt interesaţi, poate au alte raţionamente de a se orienta spre fotbalişti noi. Totuşi avem o relaţie foarte bună cu Inter, iar în momentul în care ne vor chema vom fi mai mult decât disponibili să stăm la masa tratativelor. Dacă nu i se va prelungi înţelegerea, avem timp până la sfârşitul lunii iunie să discu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RAR: 4 din 10 mașini verificate în 2024 nu ar fi trebuit să circule: Multe aveau defecțiune majore și periculoase

Wall-Street.ro acum 2 ore
Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, anul trecut, 89.520 de vehicule la nivelul întregii ţări şi au constatat că 40,01% aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au

A murit Vasile Simionaș, cel care a fost antrenor și la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani, fostul antrenor Vasile Simionaș, cel care a pregătit-o în carieră și pe Farul Constanța, în anul 2000. Clubul nostru anunță cu regret trecerea în neființă

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

Patru rețele de trafic de DROGURI, destructurate de DIICOT. Percheziții în două penitenciare și 37 de județe

Gandul acum o ora
Polițiștii alături de procurorii DIICOT întreprind miercuri, 19 martie, 37 de percheziţii în judeţele Caraş – Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două penitenciare, cu privire la persoane care au constituit patru grupări de trafic de drog

Bărbat reţinut după ce l-a aruncat în latrină pe copilul concubinei sale. Bebeluşul a fost salvat şi dus la spital

News.ro acum 56 minute
Un bărbat a fost reţinut de poliţişti în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, fiind acuzat că l-a aruncat în toaleta din curte pe copilul abia născut al concubinei sale. Bebeluşul a fost salvat şi dus la spital. Iniţial, mama nou-născutului le-a spus p

Accident produs la beție. Cât de beat era botoșăneanul de 22, care a intrat cu mașina într-o casă

Botosani News acum 3 ore
Accidentul de miercuri dimineață, într-o comună din județul Botoșani, a fost produs la beție. Șoferul care a condus mașina direct într-o casă are 22 de ani și era băut. Botoșăneanul, din comuna Dângeni, conducea autoturismul, iar într-o curbă la stâ

Turiștii străini veniți în România, în 2024, au cheltuit în total 6,5 miliarde de lei. 50% dintre vizite au fost călătorii de afaceri

Gandul acum o ora
În anul 2024, România a fost vizitată de aproximativ 2,4 milioane de turiști străini, în creștere cu 13,5% față de anul anterior, conform datelor Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Acești turiști au cheltuit în

Google finalizează achiziția Wiz pentru 32 miliarde de dolari, accelerată sub administrația Trump

Mediafax acum 43 minute
Google a reușit să încheie un acord pentru achiziția companiei israeliene de securitate cibernetică Wiz, în valoare de 32 miliarde de dolari, după o serie de negocieri intensificate în urma inaugurării președintelui Donald Trump, au declarat surse a

Produse fitosanitare expirate, confiscate de polițiști

Informația Harghitei acum 33 minute
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și un specialist al Autorității Naționale Fitosanitare – Oficiul Fitosanitar Harghita, au efect

Piețele financiare din Turcia au intrat în cădere liberă după ce autoritățile l-au reținut pe primarul Istanbulului, principalul rival politic al președintelui Recep Erdogan

HotNews acum 33 minute
Lira turcească s-a prăbușit, scăderile mari de la bursa din Istanbul au dus la suspendarea tranzacțiilor iar randamentele pentru titlurile de stat au atins cel mai ridicat nivel din acest an, în contextul în care investitorii au vândut masiv activel

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/6°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°