Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El este cel mai bogat sătmărean. Revista Forbes l-a clasat pe locul 105 în topul 500 miliardari ai României

Publicat in Adevarul, vineri 21 octombrie 2011 ·

Vasile Lucuţ are 55 de ani şi o avere de 48-49 milioane euro, cu 20 de milioane euro mai mult faţă de anul trecut. El a urcat 84 de poziţii faţă de anul trecut când averea lui se ridica la 30 milioane de euro. Acesta deţine compania Unicarm, cel mai mare producător alimentar din Satu Mare.

Vasile Lucuţ şi-a început activitatea în anul 1990, cu un camion şi o remorcă. Era al 26-lea întreprinzător în Registrul Comercial al judeţului Satu Mare. În acel camion încărca în Satu Mare aragazuri şi pălincă pe care le ducea la Bucureşti. De acolo, maşina se întorcea burduşită cu alte produse. Astăzi Lucuţ este cel mai bogat sătmărean, cu o avere estimată la 48 – 49 milioane euro. Firma Unicarm a fost înfiinţată în 1994, iar producţia de carne a început trei ani mai târziu. Activitatea s-a diversificat în timp ajungându-se la peste 200 de produse şi 50 sortimente de carne. Lucuţ a investit masiv în extindere şi, în anul 2009, peste 30 de milioane de euro au fost alocate construirii a patru fabrici noi, producătoare de lapte proaspăt, lapte praf, îngheţată şi produse de panificaţie. Din această sumă, 30% a însemnat aportul personal al lui Lucuţ. Lucuţ nu a stopat investiţiile nici în 2010. Astfel, Unicarm s-a extins în mai multe judeţe din ţară, precum Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Bihor, Arad, Timiş şi Hunedoara. Conform topului Forbes, în 2010 Lucuţ a investit 20 de milioane de euro în extinderea numărului de magazine din ţară. Pentru anul în curs, proprietarul companiei estimează că va deschide cel puţin 15 magazine sub brandul Unicarm. Primul a fost inaugurat în 2005, iar la finele lui 2011, lanţul va avea cel puţin 70 de unităţi în ţară, după cum estimează antreprenorul. “Gândul cu care am pornit, gândul la care mereu ne întoarcem este acela care vorbeşte despre perseverenţă. Perseverenţa în toate domeniile şi în fiecare pas pe ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale. În ce orașe a putut fi simțit

Ziare.com acum 18 minute
Un cutremur de 4 grade s-a produs în România, duminică dimineață, imediat după ce s-au deschis secțiile de vot pentru alegerile prezidențiale. Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7 și 16 minute, a anunțat Institutul Național de

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 18 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 37 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°