Trei mehedinţeni au intrat în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri din România, cel mai bogat dintre ei fiind Constantin Bădescu.
În topul afaceriştilor, realizat de Revista Forbes, se află şi trei mehedinţeni care au afaceri de milioane de euro. Primi doi activează în domeniul construcţiilor şi au câştigat contracte bune cu statul.
Primul dintre ei, aflat pe locul 382 în clasamentul Forbes, este Constantin Bădescu, având desigur şi cea mai mare cifră de afaceri din judeţ. El activează în domeniul construcţiilor, transporturilor şi turismului.
Potrivit revistei, firma lui, Trans Baco, s-a bucurat, în ultimul an de contracte generoase cu statul. Numai în 2011, compania a câştigat peste şapte licitaţii publice cu diverse primării din Mehedinţi şi Dolj, cu Regia Autonomă pentu Activităţi Nucleare, dar şi cu RAR. Singura declaraţie către Forbes a fost “am vândut compania”, la jumatatea lunii august.
Omul de afaceri consideră că în mare parte realizările se datorează şi mangerilor pe care îi are. „Toţi avem momente dificile, ne confruntăm cu forţa de muncă, nu este uşor să mergi în continuare. Mai multe lucruri despre această situaţie ştiu managerii mei. Nu mă pricep la clasamentele astea pe care le face revista şi nu ştiu după ce criterii sunt făcute. Sunt alte firme mult mai mari, în Mehedinţi,care ar trebui să fie pe primele locuri la topul afacerilor din România”, a spus Constantin Bădescu.
Bădescu este unul din afaceriştii cei mai influenţi din Mehedinţi, proprietarul unor firme de transport local şi regional, desfăşoară activităţi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi, mai nou, construcţii.
Multe din licitaţiile privind reabilitarea drumurilor din Mehedinţi au fost câştigate de firmele maganeriate de el.
Cât de mare este averea severineanul