Toamna aduce cu ea şi deschiderea stagiunii teatrale pe scena Casei Municipale de Cultură. Primii care vor urca pe scenă vor fi actorii teatrului Naţional din Cluj-Napoca, cu piesa „Tony şi Dora“.
Ca în fiecare an, sezonul autumnal aduce spectacole de teatru la Casa Municipală de Cultură. Fie că este vorba de piese pentru copii sau pentru adulţi, colectivele unor teatre prestigioase din ţară ajung pe scena instituţiei din oraşul nostru, spre încântarea iubitorilor de teatru din Făgăraş.
„Piesa care deschide stagiunea se numeşte „Tony şi Dora“ şi este jucată de doi actori ai Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Ramona Dumitrean şi Sorin Misirianţu. Cel din urmă este şi autorul piesei. Este un spectacol pe un text contemporan, care ilustrează încercările prin care trece un cuplu în ziua de astăzi. Este o tragi-comedie în care mulţi dintre noi se vor recunoaşte“, ne-a declarat Mihai Giuriţan, directorul Casei Municipale de Cultură.
Spectacolul va avea loc luni, 24 octombrie, de la ora 18.00, iar preţul biletelor este de 10 lei şi respectiv, 6 lei pentru pensionari şi elevi. Conducerea instituţiei promite şi alte spectacole ale unor trupe teatrale de prestigiu: în acest moment, duce tratative pentru spectacolul „Străini în noapte“ care îl are în distribuţie pe cunoscutul actor Florin Piersic.
(Dan CIOCOIU)
Toamna aduce cu ea şi deschiderea stagiunii teatrale pe scena Casei Municipale de Cultură. Primii care vor urca pe scenă vor fi actorii teatrului Naţional din Cluj-Napoca, cu piesa „Tony şi Dora“.
Ca în fiecare an, sezonul autumnal aduce spectacole de teatru la Casa Municipală de Cultură. Fie că este vorba de piese pentru copii sau pentru adulţi, colectivele unor teatre prestigioase din ţară ajung pe scena instituţiei din oraşul nostru, spre încântarea iubitorilor de teatru di