Institutul Cultural Român a contribuit la evenimentul teatral al anului la Bruxelles, cu cele patru reprezentaţii ale spectacolului Faust în regia lui Silviu Purcărete de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu. În perioada 12-15 octombrie, 1.100 de plătitori şi aproape 500 de invitaţi (capacitate maximă) au văzut la cel mai mare spaţiu expoziţional din Bruxelles, Tour et taxis, gigantica montare, a cărei echipă deplasată în Belgia numără 140 de persoane (plus un câine-actor).
Reacţiile publicului şi specialiştilor au fost entuziaste. "O montare atât de spectaculoasă nu s-a mai văzut în Belgia din anii 70", ne spune un reprezentant al Teatrului Naţional al Comunităţii Franceze (TNCF) Bruxelles, iar directorul TNCF, Jean-Louis Colinet, adaugă: "Deşi am fost de la început parteneri ai proiectului, nu credeam că poate fi adusă aici o asemenea producţie. Mi se părea un vis nebunesc".
Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, a onorat invitaţia ICR şi a asistat sâmbătă, 15 octombrie, la ultima reprezentaţie, fiind la rândul său vrăjit de această montare. Au fost prezenţi de asemenea oameni de teatru şi cultură din Franţa, Luxemburg, Marea Britanie şi Olanda, iar joi 13 octombrie ICR a organizat la TNCF Bruxelles dezbaterea Teatrul românesc de azi, lansând şi numărul special al revistei Alternatives théâtrales dedicat scenei româneşti, în prezenţa teatrologilor George Banu şi Mirella Patureau.
La repetiţia generală au asistat zeci de studenţi ai şcolilor de artă dramatică din Belgia. "A fost pentru mine o şansă extraordinară să pot vedea cum se creează un asemenea spectacol şi cred că îmi va marca viitoarea carieră ", ne spunea Julien, actor în formare. "Institutul Cultural Român este probabil cel mai activ institut străin din Bruxelles, iar aducerea Faustului confirmă ca are o viziune la scară mare", declară Nicolas Wieers, producă