La nici o zi de la moartea lui Gaddafi, au si inceput preocuparile despre ce va spune istoria despre sfarsitul "colonelului".
Un articol, aparut in Pravda de joi, lasa de inteles ca inca multa vreme de aici incolo personalitatea lui Gaddafi va face obiectul nenumaratelor controverse.
Gaddafi a dovedit ca moare, dar nu se preda
Autorul observa ca, prin cercurile lumii arabe, uciderea lui Gaddafi este dezaprobata. El citeaza urmatoarea recenta declaratie a sefului Jamahiriei, Dr. Moussa Ibrahim: "Gaddafi a cazut in mainile inamicilor sai, dar el va ramane mereu viu in inimile noastre, ale tuturor patriotilor libieni, in lupta lor contra tradatorilor si a NATO".
Fireste, nu putem aprecia declaratia decat ca pe o simpla ditiramba patriotarda, dar nici nu ne putem inchipui ca, disparand Gaddafi in urma lui a ramas un simplu spatiu gol.
In ochii multor arabi, el este privit ca omul care a murit luptand. Nu s-a ascuns si nu s-a predat ca Saddam, nu s-a spitalizat ca Mubarak, n-a fugit ca Ceausescu si nici n-a plecat in alta tara, asa cum de altfel i se propusese.
El este privit ca un soldat mort la datorie, care asteapta sa-l faca posteritatea erou national. Ziarele au si avertizat ca, daca mormantul lui nu va fi tinut in mare secret, va avea toate motivele sa devina locul unui adevarat pelerinaj de proportii, cu pelerini veniti nu numai din Libia.
Istoria o facem noi, dar o vor scrie altii
Ca urmare, prin baricada celor care au luptat pentru cauza lui Gaddafi (si n-ar fi exclus sa mai lupte inca), pluteste insistent provocarea istoriei. Evenimentele de azi se petrec sub ochii nostri, dar posteritatea le consemneaza cu ochii ei, adesea foarte diferiti de cei direct implicati.
Mai mult decat atat, articolul din Pravda apreciaza ca razboiul din Libia este departe de a se