Un cunoscut dramaturg îmi relata, zilele trecute, despre impasul financiar în care se blochează orice iniţiativă culturală: "Totul e dramatic, evident din cauze financiare. Dar cum eu scriu, mai ales comedie, ce să fac, râd mai mult şi nu disper...". Într-un anumit context este chiar amuzant, fiindcă dacă stau să mă gândesc "mecanismul" hazului de necaz dacă nu te salvează dintr-o încurcătură financiară, cel puţin te binedispune pe timp limitat. Dar cum dramaturgului îi ies bine comediile, tind să cred că suferinţa tratată cu umor - neapărat în variantă românească! - este, fără discuţie, constructivă... Însăşi medicina încearcă să ne încurajeze că numai râsul ne poate salva de la... boală. Cu toate că nu ne amintim să ne fi recomandat vreodată un medic ceva de genul: "Lasă pilulele astea toxice şi râzi!". Nici nu am putea lua în serios un asemenea sfat venit tocmai din partea celui sau celor la care mergem să ne tămăduim cu... "ultimele cuceriri ale ştiinţei mondiale", adică leacurile de sinteză! Aşa că noi ne ambiţionăm să suferim: şi atunci când ne este foame, şi sete, şi frig sau când ne îneacă praful din Bucureşti, când ne agresează gripele, în general de provenienţă animală şi aviară (nu înţelegem ce au cu noi cele două regnuri!), când aflăm că medicamentele nu se mai compensează, că e musai să plătim consultaţiile gratuite - alt paradox al zilelor noastre îndesate în sacul răbdării! - când ne stă în gât avalanşa de legi şi ordonanţe, emise în regim de urgenţă numai şi numai pentru ocrotirea unor capete în defavoarea altora. Şi să mai luăm în serios sfatul medicului de la ora opt ?! Nu! Noi nu mai avem răgaz pentru a zâmbi! E chiar incomod în timp ce ducem în cârcă atâtea poveri, zi de zi, din ce în ce mai mari.

Vă este binecunoscută fraza obsesivă "Nu avem niciun motiv să zâmbim, darămite să râdem", care se rostogoleşte de prea mulţi ani peste frunţi