De la debutul crizei datoriilor suverane încoace, corul celor care cântă prohodul Uniunii Europene, dar şi al monedei unice şi-a îngroşat rândurile. Şi cântă pe voci. În funcţie de interese, economice sau geostrategice. Nu în ultimul rând, avem şi tagma prorocilor de dragul prorocirii, nu mai puţin numeroasă. Frecvenţa cu care se pomeneşte de destrămarea UE începe să semene cu cea a sfârşitului lumii, de altminteri, dacă nu mă-nşel, şi acesta urmează să survină undeva în cursul zilei de azi, cum prevesteşte pentru a doua oară în acest an, un american. Ar fi păcat să se-ntâmple aşa înainte să vedem rezultatul summitului european din acest weekend şi el creditat ca moment crucial pentru a spune dacă UE mai are vreun viitor.
De pildă, prestigioasa agentie de globall intelligence Stratfor consideră că nu există un scenariu câştigător pentru Uniune aceasta având în fapt de ales între catastrofă sau criză bancară. Primul scenariu este cel în care grecii vor beneficia de o ştergere parţială a datoriei. Odată creat acest precedent, acelaşi lucru ar urma să solicite şi Italia, Portugalia, Spania, Franţa, Belgia, Irlanda. Aceasta ar fi echivalent cu o suprasolicitare a mecanismului european de bailout şi ar conduce la criză a sistemului bancar european. În situaţia în care Europa nu va accepta o restructurare a datoriei Greciei şi va continua să impună restrângerea de cheltuieli Atenei, Grecia va da faliment iar consecinţa va fi aceeaşi, o criză bancară europeană. Finalmente, dacă Grecia va fi lăsată de capul ei, pierderea de credibilitate va fi masivă, iar criza bancară care va apărea oricum, catastrofală.
Ce va decide Europa, sau mai potrivit spus, Germania şi Franţa, în această situaţie, ar fi răspunsul la soarta Uniunii. Redusă la interesele nemţeşti, problema se reduce la o analiză cost-beneficiu a motorului economiei europene. Or, dacă este adevărat că în
