Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cota de prevânzări afectează dezvoltatorii imobiliari

Publicat in Curierul, vineri 21 octombrie 2011 ·

Băncile trebuie să renunţe să mai impună dezvoltatorilor de locuinţe un anumit grad de prevânzări în vederea finanţării proiectelor, pentru că în prezent nimeni nu mai cumpără case în faza de proiect, a declarat ieri Ionuţ Bordei, director executiv al companiei Cordia Futureal, citat de Mediafax.

"Băncile dau credite pentru locuinţe, 90% dintre locuinţele pe care le-am vândut în acest an în proiectul pe care l-am construit în Bucureşti au fost achiziţionate cu credit. Finanţare există atât pentru dezvoltare, cât şi pentru achiziţie, este mai greoaie pentru rezidenţial, dar există. Ar fi bine însă ca băncile să nu mai ceară presales (vânzări de locuinţe în faza de proiect - n.r.) pentru că nimeni nu mai cumpără locuinţe dacă nu sunt deja construite", a spus Bordei. Cordia Futureal, dezvoltator din Ungaria, a construit în Băneasa complexul rezidenţial Parcul Privighetorilor.

Bordei a menţionat că pentru finanţările de birouri sau de retail dezvoltatorii pot să asigure preînchirierile solicitate de bănci, astfel că se justifică menţinerea acestor cerinţe din partea băncilor.

Pe de altă parte, el a arătat că sunt încă proiecte nerealiste, pentru care nu există cerere şi care nu vor fi finanţate niciodată de către bănci, dar a precizat că au dispărut o parte dintre aceia care nu aveau nimic de-a face cu dezvoltarea imobiliară.

"Piaţa este bună, dacă ar fi prea bună ar apărea iar ciupercile care habar nu au ce este dezvoltarea şi oferă bani mulţi pe terenuri care nu valorează atât, şi ne încurcăm iar în dezvoltare. Nu suntem în criză, există însă volatilitate foarte mare. Avem nevoie de stabilitate pentru a putea face un plan de afaceri pe 4-5 ani", a apreciat Bordei.

Băncile trebuie să renunţe să mai impună dezvoltatorilor de locuinţe un anumit grad de prevânzări în vederea finanţării proiectelor, pentru că în prezent nimeni nu mai cumpără

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: PNL pierde Primăria Bistriţa în faţa PSD, la 8 voturi distanţă

HotNews acum 25 minute
Datele parţiale publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente îl indică pe candidatul PSD la Primăria Bistriţa, Gabriel Lazany, drept câştigător al alegerilor locale de duminică, cu doar opt voturi în plus faţă de actualul edil, liberalul I

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 27 minute
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum o ora
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 4 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 15 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Andreea Bănică, „în stare de șoc” după ce a fost amenințată și înjurată de un rapper cunoscut

Adevarul acum o ora
Cântăreața Andreea Bănică, în vârstă de 45 de ani, a trecut recent prin clipe de coșmar, după un moment artistic la Cluj. Vedeta a intrat pe rețelele de socializare pentru a-și spune năduful.

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°