Duhovnicul lui Remus Truică i-a trimis o scrisoare Irinei Truică. Ieromonahul Iustin îi spune acesteia că cel mai bine ar fi ca cei doi să se împace şi să fie o familie fericită ca la început. Duhovnicul o avertizează pe Irina Truică de faptul că fetele vor creşte şi vor avea un cuvânt de spus.
"Încep cu “dragă” pentru că am început să prind drag de dumneavoastră atunci când v-am întâlnit la Bucureşti. M-am bucurat foarte mult văzând cât de adânc aţi pătruns unul în fiinţa celuilalt, aţi realizat o iubire pe măsură."
Duhovnicul îi explică Irinei Truică faptul că a fost foarte trist când omul de afaceri i s-a plâns.
"Înţelegând mai bine starea prezentă a relaţiei dintre dvs şi domnul Remus am plecat cu tristeţe, dar nu fără nădejde. Tristeţea aceasta mi s-a mărit când domnul Remus m-a sunat şi mi-a spus că l-aţi făcut femeie. Nu ştiu cum, jignindu-l profund."
Ieromonahul Iustin explică în continuare. "Prin aceasta am vrut să vă arăt dragostea dânsului, nu faptul de a fi femeie."
Mai mult, prelatul dă dovadăşi de umor şi se compară cu un câine, el fiind inginer de profesie.
"Ştiti care este asemănarea dintre inginer şi câine? Amândoi au privirea inteligentă, dar nu ştiu să vorbească. M-aş bucura tare mult dacă aţi avea încredere în ce vă spun. În acest moment, nu mai puteţi vedea adevărul obiectiv, ci numai pe cel subiectiv, de aceea trebuie să aveţi încredere într-o conştiinţă neutrăşi poate superioară, cum este a mea."
Apoi, duhovnicul trece la sfaturi. "Binele domnului Remus este ca să rămâneţi împreunăşi să fiţi o familie fericită, cum aţi fost la început. Binele dumneavostră e să vă despărţiţi, iar fetele să rămână cu dumneavoastră. Domnul Remus consideră că nu este bine acest bine al dvs."
După sfat, Ieromonahul Iustin vine şi cu un avertisment.
"Dacă ve